miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Creşterea economică şi îmbunătăţirea activităţii mediului de afaceri, priorităţi legislative şi guvernamentale

Datele statistice oficiale indică în mod evident creşterea considerabilă a tuturor indicatorilor relevanţi ai calităţii vieţii în România, respectiv majorările consistente a câştigului salarial net, salariului minim net şi punctului de pensie.
În cel de-al doilea trimestru al acestui an, România a avut din nou o creştere economică importantă, una dintre cele mai mari din Uniunea Europeană, fapt confirmat de Eurostat, Produsul Intern Brut (PIB) fiind în creştere cu 1,4% faţă de primul trimestru. Rata şomajului este acum de 3,5% faţă de 4,8% în 2016, iar numărul salariaţilor din ţară a crescut de la 4.732.000 la 4.940.000. De asemenea, s-au realizat importante majorări în ceea ce priveşte cheltuielile anuale pentru sănătate, învăţământ şi cultură.
Unul dintre exemplele concrete privind îmbunătăţirea mediului de afaceri şi a activităţii agenţilor economici este intrarea în vigoare a Legii nr.163/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr. 82/1991, modificarea şi completarea Legii societăţilor nr. 31/1990, precum şi modificarea Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, adoptată recent de Parlament. Actul normativ va flexibiliza modalitatea în care întreprinzătorii îşi desfăşoară munca în ceea ce priveşte repartizarea profitului.
Prin această lege, agenţii economici vor putea să încaseze trimestrial dividendele din profitul realizat de societăţile comerciale în care sunt asociaţi sau acţionari. Până acum, dividendele se încasau numai după întocmirea şi aprobarea situaţiilor financiare anuale, aşa cum era stabilit anterior prin lege.
Conform Legii nr. 163/2018, acţionarii sau asociaţii unei companii vor putea opta pentru repartizarea trimestrială a profitului, în cursul exerciţiului financiar, în limita profitului net înregistrat trimestrial. Regularizarea sumelor repartizate trimestrial va avea loc după aprobarea situaţiilor financiare anuale, cu obligaţia acţionarilor de a restitui în maxim 60 de zile eventualele sume distribuite în plus în cursul exerciţiului financiar.
Apariţia Legii 163/2018 va avea un dublu efect pozitiv, atât pentru creşterea economică generală a ţării, cât şi pentru românii care investesc în afaceri. Pe de o parte, întreprinzătorii vor putea să beneficieze mai uşor de investiţiile făcute în scopul dezvoltării propriilor afaceri, iar profitul obţinut va putea fi judicios folosit, şi chiar reinvestit. Pe de altă parte, în urma modificărilor legislative operate, va avea de câştigat automat şi statul, prin încasarea impozitului pe dividende în cursul anului fiscal. În acest fel, se va reuşi creşterea procentului veniturilor colectate la bugetul naţional. Nu în ultimul rând, economia naţională va avea de câştigat de pe urma aplicării Legii 163/2018, prin posibilitatea rulajului acestor sume trimestrial în circuitul economic, dar şi prin utilizarea în număr însemnat al lichidităţilor existente.
Această lege este un alt exemplu de implicare a guvernării PSD în sprijinirea mediului economic şi investiţional, ea adăugându-se numeroaselor măsuri de susţinere luate în ultimul an şi jumătate de Executiv şi majoritatea parlamentară. Unul dintre acestea este Programul Start-Up Nations, care vizează finanţarea a 10.000 de firme în acest an, transmiterea online a planurilor de afaceri urmând a avea loc în octombrie. Bugetul ediţiei a II-a a acestui program este de 2 miliarde lei (circa 425 milioane euro), care va acoperi finanţarea a circa 10.000 de noi afaceri prin granturi de 200.000 lei pentru fiecare afacere. De asemenea, în zilele următoare va fi lansat un demers oficial prin care societăţile comerciale vor putea solicita ajutor nerambursabil pentru investiţii majore, de peste 3 milioane de euro, în acest an fiind alocată suma de 145 milioane de euro. Firmele care realizează astfel de investiţii vor primi 50% din valoarea investiţiei lor ca ajutor de stat.
Evaluările economice internaţionale confirmă rezultatele pozitive ale guvernării PSD, prestigioasa Agenţie de rating Moody’s reconfirmând ratingul de ţară al României cu perspectivă stabilă. În următorii doi ani, Moody’s prognozează o creştere a PIB-ului real cu 4% în 2018, respectiv de 3,5% în 2019, fapt ce confirmă succesul indiscutabil al Programului de guvernare al PSD.

Alina Tănăsescu, deputat PSD de Dolj

Politica