vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Taxele şi impozitele, plătite online pe Ghiseul.ro

Agenţia de Plăti Electronice va încheia parteneriate cu toate băncile din România, astfel încât toţi cei patru milioane de utilizatori de internet banking din ţară să poată plăti taxe şi impozite locale online, prin intermediul platformei ghişeul.ro

George Anghel, directorul executiv Asociaţia de Plăţi Electronice din România a spus, în cadrul unei conferinţe de presă, că toate dovezile de plată vor fi stocate în sistemul platformei ghişeul.ro, astfel încât oamenii pot schimba oricând banca fără a pierde aceste informaţii.

De asemena, Anghel a mai spus că, până acum, la ghişeul.ro se putea plăti doar cu cardul, dar de acum încolo se poate face și cu ordin de plată, cu zero comision atât pentru cetăţeni, cât şi pentru instituţii.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Autorităţile au finalizat deja un proiect-pilot în acest sens cu Piraeus Bank şi urmează să încheie parteneriate similare cu restul băncilor.

Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Petru Bogdan Cojocaru, a arătat că, în momentul de faţă, pe platformă ghişeul.ro sunt înrolate 351 de instituţii, din care 185 sunt oraşe şi municipii, 159 sunt comune, iar diferenţa reprezintă alte tipuri de instituţii înrolate, precum prefecturi sau consilii judeţene.

În total, în România, peste patru milioane de utilizatori folosesc internet banking-ul.

Politica