marți, aprilie 16, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Despre cultura de azi: Aurora Dumitrescu

-2012-debut literar-volumul Drumuri– o mărturisire autentică a propriei experiențe de viață și un exercițiu de sinceritate.
-2013- 
Roata- continuarea volumului Drumuri.
-2014- romanul 
Cagliostro-editura Portal-distins cu premiul I Alexandru Macedonsky pentru proză consacrată.
-2016-ediție revăzută a volumelor 
Drumuri și Roata.
-2016-romanul 
Bipolara– editura Tracus Arte
-2018- 
Cagliostro– ediție revăzută –editura Aius -În pregătire- Șamanu.

E, pe scurt, viaţa literară a unei prozatoare de excepţie în peisajul culturii noastre actuale. Nu ştiu ce mă face să cred că Aurora Dumitrescu este prozatorul propriei vieţi (viaţa mea e un roman), lăsat de Cel de sus cu talentul necesar de a nu cădea în patima Jurnalului liceean (cum la mulţi vedem). Dacă volumul de debutat Drumuri, în 2012, e o mărturisire autentică a propriei experienţe de viaţă, în volumul Roata, care e o continuare a volumului de debut, persistă în literatura de dezvoltare personal, ca apoi, în Cagliostro, pe care nu mi-l închipui roman istoric pentru că nici nu este (este de fapt un roman de profundă spiritualitate, aproape de psihologic, care introduce cititorul în lumea ireală şi fascinantă a unui personaj care nu mai ştie să discearnă realul de imaginar că, până şi cititorul nu mai ştie cât este el de real sau cât este el de imaginar, devenind bipolar odată cu personajul său în Lumea 3D, care devine plictisitoare şi inutilă pentru o eroină ce rătăceşte pe drumuri în căutarea sensului…care sens? ,,Există cărţi scrise pentru cuvinte şi cărţi inventate pentru dragoste, după cum există cărţi realizate din tristeţe sau compuse după o noapte de beţie. Dar… există şi cărţi experienţă şi cărţi care vindecă. Să vorbeşti despre aceste cărti e ca şi cum ai experimenta respiraţia vieţii. Şi viaţa e atât de… viaţa bate filmul…”, zice Monica Trăistaru, despre cărţile Aurorei Dumitrescu. Dar noi ştim că, mai devreme sau mai târziu, urmează întâlnirea cu propria umbră, cu partea aia din noi înșine – ascunsă, întunecată, hidoasă – de care majoritatea fugim. Că unii fugim, că unii nu, că nu vrem sau că nu putem, că, după multă durere, acceptăm, îmbrațișăm și, în cele din urmă, iubim ,,deneiubitul”, e ceea ce mă determină să afirm apartenenţa Aurorei Dumitrescu nu ca autoare de romane de aventuri spiritual ci, mai ales, de romane pur psihologice… zonă în care excelează. Greaţa existenţială într-o dementă şi fără limite societate concurenţială dementă, ne trimite spre singurătate și vid existenţial nevindecabil, într-o lume a psihiatriei, opusă acelei lumi a iubirii, calitatea esențială a omenescului, vertij interior care dezactivează motivația de a trăi. Părerea mea este că Aurora Dumitrescu, în toate romanele sale, ne aduce într-o lume a absconsului real, cu un curaj teribil, cu luciditatea şi cu sinceritatea care nouă, cititorii, ne lipseşte cu inconştienţa speriaţilor de adevăr şi real, că nici nu mai ştim cine suntem. Voi reveni cu o analiză mai profundă asupra acestor cărţi de vârf creativ.

Politica