miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Al 50-lea serviciu local de evidență a persoanelor din Dolj se deschide joi

Un nou serviciu de evidență a persoanelor se deschide, joi, în județul Dolj.  Mai exact, în comuna Ghidici. Cei 2480 de locuitori ai comunei vor putea obține, astfel, actele de identitate chiar în localitatea de domiciliu.  Acestea este cel de-al 50-lea serviciu local de evidență a persoanelor deschis în județ.
Prin deschiderea acestui serviciu de evidenţă a persoanelor este facilitat  accesul cetăţenilor din comuna Ghidici la obţinerea unui nou act de identitate, se diminuează cheltuielile și timpul de aşteptare necesar eliberării actului de identitate, după cum a precizat, într-un comunicat de presă, directorul Direcției Publice Comunitare de Evidență a Persoanelor Dolj, intituție aflată în subordinea Consiliului Județean.
În plus, va fi favorizată asigurarea stării de legalitate privind obținerea și valabilitatea acestui document pe care fiecare persoană cu vârsta mai mare de 14 ani trebuie să-l dețină dar și a adresei de domiciliu.
„Creșterea numărului de servicii publice comunitare de evidență a persoanelor care funcționează în județul Dolj, este rezultatul interesului pe care autoritățile locale împreună cu Consiliul Județean Dolj – reprezentat prin Direcția Publică Comunitară de Evidență a Persoanelor, îl acordă în mod constant procesului de descentralizare a serviciilor publice, pentru apropierea acestora de cetățean. În scopul creșterii capacității autorităților locale de a oferi cât mai multe servicii la nivel local, Direcția Publică Comunitară de Evidență a Persoanelor Dolj a inițiat demersurile necesare pentru ca toate Serviciile Publice Comunitare locale de Evidență a Persoanelor să poată îndeplini și alte competențe cu care au fost investite prin Ordonanța de Guvern nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor și prin Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 1260/10.04.2006.
Sperăm ca în scurt timp să fie puse în executare toate prevederile legislative în vigoare ce reglementează funcționarea acestor servicii, iar beneficiile pe care le vor aduce cetățenilor din județul nostru, să crească, din momentul în care la aceste servicii se vor primi și soluționa în sistem de ghişeu unic și cererile de eliberare a paşapoartelor simple, cererile de eliberare a permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare şi a plăcilor cu numere de înmatriculare a vehiculelor.
Până atunci însă, pentru cei interesați de a obține un act de identitate, le reamintim care sunt documentele pe care trebuie sa le prezinte: actul de identitate vechi (dacă este cazul si daca îl mai deţin), certificatul de naştere şi după caz, cel de căsătorie ori hotărârea de divorţ definitivă şi irevocabilă sau certificatul de divorţ (când este cazul), actul cu care face dovada spaţiului de locuit. Contravaloarea actului de identitate (7 lei-cartea de identitate sau 1 leu-cartea de identitate provizorie), se achită la casieria Primăriei Ghidici.
În situaţia în care solicitanţii nu pot prezenta toate aceste documente, cererile vor fi soluţionate prin eliberarea de carte de identitate provizorie al cărei termen de valabilitate este un an de zile.
În cazul copiilor minori care solicită eliberarea unui act de identitate este obligatoriu ca aceştia să fie însoţiţi de unul din părinţi sau de alt reprezentant legal (dacă este cazul)”, a anunțat Marius Stănică, directorul Direcției Publice Comunitare de Evidență a Persoanelor Dolj, în comunicatul menționat.
Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor din comuna Ghidici, sat Ghidici, strada Mihai Viteazu, nr.140, își va deschide activitatea joi, începând cu ora 11. Programul de  funcţionare al serviciului va fi  zilnic de luni până vineri, între orele 08.30-16.30, în ziua de joi programul prelungindu-se până la ora 18.30.
Pentru informaţii suplimentare sau alte detalii, cei interesati se pot adresa Primăriei Ghidici – e-mail: [email protected], tel/ fax:0251323331 sau Direcţiei Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor Dolj – e-mail [email protected], tel: 0351437039, fax:0251421624.

Politica