joi, aprilie 18, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Peștera Topolnița, sărbătorită

Ediția cu numărul 55 a Sărbătorii Peșterii Topolnița a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute. Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a lansat tuturor mehedințenilor invitația de a vizita obiectivul care este printre cele mai spectaculoase din țară.
„Vă invit ca zilele acestea, să profitați de ocazia pe care o aveți o singură dată pe an, aceea de a vizita Peștera Topolnița. M-am bucurat astăzi să vizitez peștera împreună cu domnul secretar de stat Alin Chirilă și vă asigur că merită din plin să ajungeți aici. Pe lângă activitățile artistice și de folclor organizate de Primăria și Consiliul Local al comunei Cireșu, cărora li s-a alăturat Consiliul Județean Mehedinți, cel mai important este că peștera poate fi vizitată”, a declarat, sâmbătă președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Peștera a putut fi vizitată și duminică, până la ora 16.
În cadrul evenimentelor organizate cu ocazia Sărbătorii Peșterii Topolnița a fost proiectat filmul de promovare a județului Mehedinți. Duminică a fost dezvelită și o placă comemorativă, în cinstea fondatorului biospeologiei și al primului Institut de Speologie din lume, Emil Racoviță. În plus, cei care au luat parte la eveniment au putut asista la tradiționalul concurs de țuică de cireșe, cea mai veche tradiție locală – urcatul pe prăjină, parada portului popular și hora satului. Atmosfera a fost întreținută de Ansamblul Danubius și elevii Școlii Gimnaziale din Cireșu.
Peștera Topolnița este una dintre cele mai spectaculoase din țară, este o rezervație speologică declarată monument al naturii, cu formațiuni unice în lume.

Politica