marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Întâlnire pentru educație nouă, la Mehedinți

Una dintre cele mai importante întâlniri internaționale pentru educație, a cărei  partener a fost Asociația „Cordelia”, din Drobeta Turnu Severin, a avut loc, la sfârșitul lunii trecute, în comuna mehedințeană Eșelnița.
Începută la Timișoara, pe data de  21 iulie, Întâlnirea Internațională a LIEN d’Education Nouvelle „Educație-Ecologie, o întâlnire șoc!”, ediția a VI-a, a continuat pe Clisura Dunării, până în 27 iulie, într-un peisaj de vis, cu un potențial turistic și economic care abia acum începe să fie descoperit.
Cei peste 30 de participanți, din țări diferite, au avut astfel ocazia de a interacționa cu comunitatea locală și, de asemenea, au participat la diferite activități de ecologizare și conștientizare cu privire la bogățiile unei asemenea zone.
„Dunărea în 50 de ani” a fost titlul unuia din cele mai importante și atractive workshopuri ce au avut loc la Timișoara, în prima parte a întâlnirii, și a cărui continuare firească a avut loc pe malul Dunării, la Eșelnița, unde, în cadrul comunității și cu implicarea școlii din localitate, au fost puse în practică ideile creative dezbătute anterior. Ca rezultate imediate ale acestei întâlniri menționăm colaborarea Școlii Eșelnița cu o școală din Belgia pentru implementarea de metode noi în educație și implicarea elevilor școlii în construirea de canoe, sub îndrumarea unui profesor.
„Suntem pe terenul experimentării bucuriei de a împărtăși cunoașterea, făcând abstracție de competitivitate și de eliminarea celuilalt – un principiu simplu, dar care, odată asimilat și integrat, poate duce la o schimbare de paradigmă în educație”, a sunat unul dintre principiile pe care se bazează educația nouă.

Politica