joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Razie în Dolj. Peste 200 de amenzi aplicate de polițiști

Polițiștii doljeni au dat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, peste 200 de amenzi celor certați cu legea. Aceasta, în urma efectuării unei razii pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență, a activităților comerciale ilicite și a altor fapte antisociale, precum și a abaterilor la regimul circulației pe drumurile publice din județul Dolj.

„Peste 200 de polițiști din cadrul formațiunilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, arme, economic şi acţiuni speciale au participat la razia organizată de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj. Astfel, în județul nostru, au fost instituite 47 de filtre rutiere, în cadrul cărora polițiștii doljeni au verificat aproximativ 1.000 de autovehicule, totodată fiind efectuate controale la aproximativ 170 de agenţi economici (baruri, discoteci şi unităţi de alimentaţie publică). În cadrul raziei au fost legitimate peste 1.300 de persoane, 147 dintre acestea fiind controlate sumar de arme albe. Polițiștii doljeni au constatat 21 de infracțiuni în flagrant delict, 12 dintre acestea fiind la regimul circulației rutiere și restul, infracţiuni de natură judiciară şi economică. Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 239 de sancțiuni contravenționale, din care 48 la Legea 61/1991 a ordinii și liniștii publice, 8 la Legea 12/1990 privind activitățile comerciale ilicite, 4 la Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice și 173 la OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.
Valoarea amenzilor se ridică la aproape 125 mii lei, dar polițiștii au confiscat și bunuri de aproape 5 mii lei.
Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 13 permise de conducere, iar 6 certificate de înmatriculare au fost retrase.

Prins cu pistolul în mașină

Policlinica Buna Vestire Craiova

Între cei sancționați se află un tânăr de 26 ani, din Slatina, în mașina căruia polițiștii au găsit un pistol.
„Poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat un tânăr de 26 de ani, din Slatina, judeţul Olt, în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice din Craiova. În urma controlului efectuat de poliţişti, în interiorul autoturismului, respectiv în cotiera dintre scaunele din față, a fost găsit un pistol, supus autorizării, prevăzut cu un încărcător, în care se aflau două cartușe. Poliţiştii au stabilit faptul că pistolul și muniția erau deținute în mod ilegal de către persoana în cauză, acestea fiind ridicate, în vederea continuării cercetărilor. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţilor, cauza fiind preluată de Serviciul Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, din cadrul IPJ Dolj”, arată IPJ Dolj.
Un alt tânăr, de 24 ani, din Craiova, s-a ales cu dosar penal, după ce polițiștii au găsit în buzunarul său un cuţit, tip briceag, în lungime totală de 22 cm.

Politica