marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Avion prăbușit pe stadionul din Drobeta – exercițiu al Poliției

Poliţiştii Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, au desfăşurat, miercuri, pe stadionul „Dr. Angelescu” din Drobeta Turnu Severin, un exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren ce a avut ca temă identificarea victimelor dezastrelor. Exercițiul a constat în simularea prăbușirii unui avion de pasageri într-un spaţiu deschis, în urma căruia pasagerii au decedat.

Procesul s-a bazat pe parcurgerea mai multor faze, respectiv, cercetarea la faţa locului, faza post-mortem, faza ante-mortem, şi identificarea cadavrelor şi resturilor umane. Activitatea a fost desfăşurată în cooperare cu pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului Mehedinţi, fiind sprijiniţi de peste 50 de elevi ai Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Mehedinţi”, au precizat reprezentanții IPJ Mehedinți.

Pentru ca aplicația să se poată desfășura corespunzător, polițiștii au primit de la un centru comercial din oraș mai multe manechine. 

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica