Conecteaza-te cu noi

Eveniment

VIDEO/Reţea de contrabandişti destructurată de DIICOT şi Poliţia de Frontieră

Publicat

pe

Poliţiştii de frontieră mehedinţeni, sub coordonarea unui procuror DIICOT au destructurat o importantă reţea de contrabandişti cu ţigări. În urma acţiunii au confiscat aproape 5.000 de pachete de ţigări, în valoare de 60.000 lei, aduse din Serbia şi care urmau să fie vândute pe piaţa neagră din Drobeta Turnu Severin.

Opt persoane sunt cercetate, iar una a fost reţinută, în urma unei acţiuni pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile peste fluviul Dunărea, organizate de poliţiştii de frontieră din cadrul Biroului de Prevenire și Combatere a Migrației Ilegale și Infracţionalităţii Transfrontaliere – Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinți și Sectorul Poliției de Frontieră Porțile de Fier II, în cooperare cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți și Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.P.J. Mehedinţi, sub coordonarea procurorului D.I.I.C.O.T.

În data de 18.07.2018, ora 06.30, poliţiştii de frontieră mehedințeni au observat, cu ajutorul mijloacelor de supraveghere din dotare, două autoturisme marca Audi care se îndreptau dinspre fluviul Dunărea spre comunicația Chilia-Crivina, cu intenţia de a ajunge la drumul județean. Polițiștii de frontieră au intervenit, au oprit cele două masini în care se aflau șapte bărbaţi, cetățeni români cu vârste cuprinse între 26 de ani și 60 de ani, şi au constatat ca într-una dintre ele se aflau mai multe baxuri cu ţigări.  

Cei în cauză, împreună cu autovehiculele si ţigările, au fost duşi la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinți pentru continuarea cercetărilor.

În urma efectuării controlului amănunţit asupra celor două autoturisme, într-unul dintre ele polițiștii de frontieră au descoperit cantitatea de 4.989 de pachete cu ţigări, fără marcaje fiscale.

Întreaga cantitate de țigări în valoare de aproximativ 60.000 de lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismele în cauză au fost indisponibilizate la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinți în vederea continuării cercetărilor”, arată Poliţia de Frontieră.

Potrivit DIICOT, opt persoane sunt cercetate în acest caz pentru contrabandă și constituirea unui grup infracțional organizat. Şoferul autoturismului în care au fost găsite ţigările, Boştioca Constantin Marius, a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat Tribunalului Mehedinţi cu propunere de arestare preventivă. Un alt inculpat este cercetat sub control judiciar.

© 2021. Toate drepturile rezervate.