vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Bar devastat de tineri între 16 şi 19 ani, nemulţumiţi că sunt daţi afară din local. Trei victime la spital

După o perioadă de acalmie, este reluată seria scandalurilor în zona minieră din judeţul Vâlcea. La rând după Berbeştiul Vestului Sălbatic este localitatea Alunu, aflată la nici 10 km depărtare de oraşul în care de ani de zile oamenii sunt terorizaţi de găşti violente care-şi fac singure dreptate. Ultimul episod s-a consumat duminică dimineaţa într-un bar din Alunu. Patru persoane s-au ales cu dosare penale pentru lovire şi alte violenţe.

La Alunu, în judeţul Vâlcea, în noaptea de sâmbătă spre duminică, mai mulţi bărbaţi au pătruns într-un local, au distrus tot ce le-a ieşit în cale şi au bătut crunt trei persoane. Se întâmpla în jurul orei 03.50, când patru tineri cu vârste între 16 şi 19 ani au intrat cu forţa într-un bar şi au devastat întregul local. Iar pe cei care au încercat să-i liniştească i-au luat la bătaie. O jumătate de oră mai târziu, panicată, o angajată a barului a anunţat la 112 scandalul.

Scandalul a pornit la început pe teresa barului, când unei grupări gălăgioase i s-a spus că localul se închide. Nemulţumiţi, agresorii s-au întors înarmaţi cu bâte şi, deşi victimele se baricadaseră în interior au forţat intrarea. Poliţiştii din Berbeşti care s-au deplasat la faţa locului pentru cercetări au întocmit pe numele celor patru agresori dosare penale pentru lovire şi alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice. Victimele au fost transportate la Spitalul Horezu pentru îngrijiri medicale, „fiind externate la scurt timp”, după cum a declarat astăzi purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, Sandra Bălteanu.

Sursa: adevărul.ro

Politica