miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți: Controale mixte, poliție-jandarmerie, în Severin

Polițiștii și jandarmii au dat startul la controalele mixte în Drobeta Turnu Severin. Și cine le cade în plasă suportă rigorile legii.

La data de 07.07.2018, între orele 10.00-17.00, polițiștii severineni de la Biroul de Ordine Publică în cooperare cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mehedinţi au organizat o acţiune pe raza municipiului DrobetaTurnu Severin, pentru identificarea și sancţionarea persoanelor care efectueaza acte de comerţ stradal neautorizat, ocazie cu care au fost legitimate 47 persoane, 16 dintre acestea fiind atenționate; au fost verificate 11 societăți comerciale și producători agricoli fiind aplicate 22 de sancțiuni contravenționale în valoare de 1880 lei.

La data de 07.07.2018, polițiștii Biroului Rutier în colaborare cu Biroul Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Drobeta Turnu Severin au organizat o acţiune pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin, pentru a urmări modul în care, conducătorii auto respectă regimul legal de viteză în localitate. Cu această ocazie au fost controlate 40 de autovehicule și legitimate 47 de persoane fiind aplicate 26 de sancțiuni contravenționale în valoare de 7105 lei, șapte dintre acestea fiind aplicate pentru depășirea vitezei legale admise în localitate. La data de 07/08.07.2018, între orele 22:00- 03:00, polițiștii Biroului de Ordine Publică în cooperare cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi și efective ale Poliției Locale a municipiului Drobeta Turnu Severin, au executat o acțiune pe raza municipiului, pentru depistarea şi sancţionarea persoanelor care comit fapte cu violență, identificarea grupurilor de tineri care se adună şi tulbură ordinea şi liniştea publică în localurile publice şi în scările blocurilor precum şi identificarea persoanelor care poartă asupra lor arme albe sau orice alte obiecte interzise de lege. Cu ocazia activității desfășurate au fost legitimate 80 persoane, controlate 11 săli de jocuri și localuri de alimentație publică, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 1200 lei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Și pe rutieră s-au intensificat controalele

La data de 08.07.2018, în intervalul orar 14.00 – 20.00, polițiștii rutieri au organizat la nivelul Județului Mehedinți o acțiune punctuală, pentru respectarea legislației rutiere, respectiv respectarea regimului legal de viteză, a normelor privind efectuarea manevrei de depăşire și utilizarea corespunzătoare a centurii de siguranță/sistemelor de retenție, ocazie cu care au fost controlate 69 de autovehicule și legitimate 75 persoane fiind aplicate 26 de sancțiuni contravenționale în valoare de 13.050 lei, 17 dintre pentru depășirea vitezei legale admise, polițiștii reținând 2 permise de conducere. La data de 07.07.2018, în intervalul orar 18.00 – 22.00, 22:00 – 06:00, polițiștii Serviciului Rutier împreună cu efective din cadrul subunităților de poliție au organizat o acţiune pentru reducerea victimizării prin accidente rutiere, prevenirea si combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în special pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care conduc vehicule fiind sub influența băuturilor alcoolice sau altor substanțe, ocazie cu care au fost legitimate 90 persoane și controlate 88 autovehicule, au fost effectuate 48 testări cu aparatul etilotest fiind aplicate 45 de sancțiuni contravenționale în valoare de 14.950 lei. Polițiștii au reținut în vederea suspendării 2 permise de conducere și au retras un certificate de înmatriculare.

La data de 08.07.2018, polițiștii Biroului Rutier în colaborare cu Biroul Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Drobeta Turnu Severin au organizat o acţiune pentru identificarea conducătorilor auto care nu acordă prioritate de trecere pietonilor aflaţi în traversarea părţii carosabile regulamentar pe trecerea pentru pietoni, ocazie cu care au fost controlate 15 autovehicule și legitimate 18 persoane fiind aplicate 9 sancțiuni contravenționale în valoare de 2175 lei. A fost depistat un conducător auto care nu a acordat prioritate pietonului angajat în traversarea străzii prin loc marcat corespunzător fiindu-i reținut permisul de conducere. La data de 08.07.2018, ora 7.50, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au depistat un bărbat de 33 ani, din municipiu, în timp ce conducea pe bulevardul I.C. Brătianu, un autovehicul înmatriculat în Franța, având o concentraţie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin în vederea recoltării probelor biologice de sânge.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvîrșirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 336, aliniatul 1, din Codul Penal.

Politica