vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

100%. Toți „pandurii” au promovat bacalaureatul

Potrivit rezultatelor finale după prima sesiune de BAC 2018, elevii claselor a XII – a din Colegiul Naţional Militar ,,Tudor Vladimirescu” Craiova au promovat examenul maturităţii în procent de 100%, cu media generală 8,90, transmit reprezentanții instituției de învățământ.

Cinci dintre ei au obţinut nota 10 la una dintre probele de examen. Cea mai mare medie la fete, 9,78, a fost obţinută de Horga Maria – Daniela, iar dintre baieţi, cea mai mare medie, 9,61, a fost obţinută de Lupu Andrei – Lucian”, mai anunță aceștia.

Comandantul Colegiului afirmă că este o promoție ce face cinste instituției de învățământ.

Policlinica Buna Vestire Craiova

S-a depus o muncă susținută pentru ca astăzi să putem concluziona că, într-adevăr, printr-o activitate intensă și printr-un efort concentrat al elevilor, al cadrelor didactice și al tuturor celor care au fost alături de acești tineri, prin rezultatul obținut și prin acest procent de 100% privind promovabilitatea la examenul de bacalaureat, spunem cu sufletul deschis şi plin de bucurie că promoția cu numărul 84 a Colegiului Național Militar ,,Tudor Vladimirescu” este o promoție cu care putem să ne mândrim, o promoție ce face cinste și onorează totodată”, a declarat locotenent-colonel Ovidiu Plopan, comandantul Colegiului Național Militar  ,,Tudor Vladimirescu”.

Daliana – Maria Moldovan a fost desemnată șefă de promoție, mai spun reprezentanții Colegiului, care amintesc că emoțiile absolvenților instituției se vor încheia însă abia la sfârşitul lunii iulie după ce vor susţine examenele de admitere în instituțiile militare de învățământ superior sau în școlile militare de maiștri militari și subofițeri din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Politica