vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Severineanul Mogoș, la Entella

Mijlocașul de 16 ani, de la CSS Drobeta Turnu Severin, a semnat cu echipa italiană Virtus Entella Chiavari

După ce a efectuat 3 stagii de pregătire la Chiavari, severineanul Răzvan Mogoș i-a convins pe oficialii italieni și va juca la echipa de juniori Primavera Virtus Entella, în noul sezon. Mijlocașul de la CSS Drobeta speră să facă pasul cât mai repede la echipa de seniori de la Entella, iar pe viitor vrea să joace în Serie A.

„Îmi place stilul italian. Peste 2-3 ani, sper să ajung în Serie A, la Juventus, la Inter…Trebuie să muncesc mult, pentru a ajunge acolo”, a spus Mogoș. „Răzvan e un jucător tehnic, mobil, dinamic, cu clarviziune, un mijlocaș complet. Mai are foarte mult de muncă pentru a se consacra, dar care are tot ce-i trebuie pentru a ajunge mare. Acum depinde doar de el”, a adăugat antrenorul său de la clubul severinean, Mihai Calițoiu. Acesta și-a exprimat punctul de vedere și vis-a-vis de mediocritatea în care se zbate fotbalul severinean.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Răzvan reusește să părăsească un fotbal bolnav, la fel ca toată societatea noastră. Un fotbal în care se urmăresc rezultatele la vârsta de 7-8 ani și nu dezvoltarea jucătorilor, un fotbal în care părinții și antrenorii vor și reușesc să joace un rol principal, lăsându-i în rolul secundar pe ei, copiii. Din păcate, modul în care interpretează rolul este deplorabil: presiune pe copii, urlete, circ… ca la noi la nimeni. Combinați toate aceste ingrediente cu o infrastructură fotbalistică inexistentă (Stadion “1Mai” în paragină, “Termo” și “Severnav” la fel) și cu faptul că nu avem o echipă de seniori în primele 3 ligi și obțineți tabloul complet al fotbalului severinean. Trist!”, a afirmat Calițoiu.

Politica