Conecteaza-te cu noi

Actualitate

„Oltenii &… Restu’ Lumii”. Umoriștii, așteptați la înscrieri

Publicat

pe

Umoriștii sunt așteptați să se înscrie la Festivalul – Concurs de Umor „Oltenii &… Restu’ Lumii”. Ajuns la cea de-a XXIII-a ediție, evenimentul va avea loc în perioada 14-16 septembrie, în Slatina.
Concursul se va desfăşura pe şase secţiuni. Prima dintre acestea va fi „creaţie literară” – concurs de epigrame pe teme date, duel epigramatic cu teme date la faţa locului şi concurs de carte (epigramă, proză satirică, poezia umoristică). A doua secţiune a concursului este reprezentată de „interpretare” – recitaluri dramatice – umor. Celelalte patru secţiuni sunt: „caricatură”, „fotografie umoristică”, „meşteşuguri tradiţionale” şi „folclor”.
Pentru secţiunea „creaţie literară”, concurenţii vor trimite într-un plic, sistem moto, 10 epigrame, în trei exemplare, câte trei pentru fiecare din temele impuse – statul paralel, geneză, şi patru epigrame pe teme liber.
La secţiunea concurs de carte, se va acorda un singur premiu, pentru cea mai bună carte, pe fiecare secţiune. Lucrările vor fi trimise pe adresa: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi Cultural Olt, str. Mănăstirii nr. 1A, Slatina, până pe data de 01 septembrie 2018, data poştei.
„Secţiunea «interpretare» se adresează atât studenţilor de la facultăţile de teatru de stat sau particulare, cât şi tinerilor actori profesionişti sau neprofesionişti, a căror vârstă minimă nu contează iar cea maximă poate fi un amănunt uşor neglijabil, dar al căror talent musai să irumpă şi în afara graniţelor localităţii de reşedinţă a deţinătorului. Temele abordate vor putea fi alese din opere dramatice, clasice sau contemporane atât din repertoriul naţional, cât şi cel universal, sau din creaţii proprii, musai umoristice. Doritorii vor putea să se înscrie până pe data de 9 septembrie 2018 – fiecare concurent în parte, sau poate fi înscris de către instituţia pe care acesta o reprezintă, la următoarele numere de telefon: 0349.409270, 0349.409271 – secretariatul CJCPCTC Olt, 0721. 277060”, spun organizatorii.
În cadrul acestei secţiuni se vor acorda Marele Premiu „Zefir Berzovis Ghencea” şi trofeul festivalului.
La secţiunea „caricatură” pot participa toţi creatorii de gen, membri sau nemembri ai Uniunii Artiştilor Plastici din România, precum şi elevi ai Şcolilor de Caricatură din ţară. Fiecare concurent poate participa cu cinci lucrări alb-negru sau color (tuş, creion, cărbune, acuarelă, etc.), nepublicate în presă şi nepremiate la alte concursuri din ţară sau străinătate.
În cadrul secţiunii de „fotografie umoristică” va fi vernisată o expoziţie internaţională de fotografie umoristică, realizată în parteneriat cu Asociația Internațională de Artă Fotografiă „Euro Foto Art” și cu sprijinul Clubului Fotografic „Alutus” Slatina. Expoziția va fi prezentată de Ștefan Toth, președintele Euro Foto Art.
„Pe parcursul Festivalului Naţional – Concurs de Umor – «Oltenii &… Restu’ Lumii» se va desfăşura şi Târgul Meşterilor Populari, în cadrul căruia sunt invitaţi să expună cei mai reprezentativi creatori de artă populară din zona Olteniei şi din ţară. Înscrierile se fac în limita locurilor disponibile, la Şcoala Populară de Arte şi Meserii Slatina”, mai spun organizatorii.
Pe durata desfăşurării Festivalului vor susţine recitaluri cele mai reprezentative tarafuri şi ansambluri folclorice din judeţ, se va desfăşura parada portului popular, precum şi recitalul fanfarei Lyra Band.
Primirea invitaţilor se va face la Vama Oltenească de la Capul Podului ce traversează râul Olt, de la intrarea dinspre Slatina spre Craiova.
Festivalul este organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi Cultural Olt, în colaborare cu Consiliul Judeţean Olt, Primăria Municipiului Slatina, Consiliul Local al Municipiului Slatina, Şcoala Populară de Arte şi Meserii Slatina, Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu”, Muzeul Judeţean Olt, Centrul Cultural „Eugen Ionescu” Slatina, Ansamblul Profesionist pentru Promovarea Culturii Tradiţionale „Doina Oltului” și Palatul Copiilor „Adrian Băran”.

Continue Reading