vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

„Suntem jandarmi şi în timpul liber…”

Doi jandarmi vâlceni au pus mâna pe un individ care vandaliza mașinile parcate pe strada Constantin Brâncuși din Râmnicu Vâlcea. Cei doi se aflau în timpul liber, iar pentru că și-au făcut datoria și în aceste condiții au fost apreciați de șefi și colegi. 


„În data de 01.07. a.c., aflându-se în timpul liber, doi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea, au observat pe strada Constantin Brâncuşi, un bărbat ce lovea maşinile parcate regulamentar, cu mâinile şi picioarele.
Bărbatul a părăsit locul în care săvârşea distrugeri, timp în care jandarmii au pornit în urmărirea lui. Acesta a observat faptul că este urmărit, încercând să se facă nevăzut printre blocurile adiacente de pe strada Nicolae Titulescu.


La scurt timp, persoana în cauză a fost identificată de cei doi, astfel au trecut la imobilizarea şi executarea controlului corporal preventiv.
Jandarmii au solicitat sprijinul efectivelor de intervenţie prin intermediul dispeceratului, bărbatul în vârstă de 20 ani fiind în tot acest timp supravegheat de către cei doi.
La faţa locului s-au prezentat atât martori ai evenimentului, cât şi persoanele păgubite.
Bărbatului i-a fost întocmit proces-verbal de sesizare pentru infracţiunea de distrugere şi tulburare a ordinii publice.
Jandarmii vor fi recompensaţi de către comanda unităţii, iar noi colegii îi felicităm pentru acţiunea făcută în sprijinul cetăţenilor”, 
au transmis reprezentanții Jandarmeriei Vâlcea. 

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica