miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Primul pacient operat la Clinica de Cardiologie din Craiova

Medicii din Craiova au realizat, miercuri, prima intervenție în cadrul Clinicii de Cardiologie Intervențională și Chirurgie Cardiovasculară de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Craiova. Este vorba despre o pacientă de vârsta a treia care avea nevoie de un stent coronarian.

Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, Alin Demetrian, a menționat faptul că intervenția a decurs fără probleme, de întreaga procedură ocupându-se medici din Craiova. Vor mai urma, potrivit lui Demetrian, și alți pacienți care vor beneficia de astfel de intervenții chirurgicale, fără a mai fi nevoie ca cei cu probleme cardiologice să ajungă în centre spitalicești din Târgu Mureș, București sau Timișoara, așa cum se proceda până acum. „Miercuri, a fost plasat primul stent coronarian în noua Clinică de Cardiologie a SCJU Craiova. Totul a decurs firesc, intervenția fiind un succes. Întreaga procedură a făcut-o o echipă de medicii de la noi, din Craiova. Felicitări medicilor de la Cardiologie intervențională și fostului manager pentru că au reușit să implementeze și să ducă la bun sfârșit acest proiect”, a declarat dr. Alin Demetrian.

Clinica de Cardiologie din cadrul SJCU Craiova a fost inaugurată în primăvara acestui an, fiind o investiție a Consiliului Județean Dolj, de aproximativ 13 milioane de lei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Clinica dispune de două săli de operații, saloane pentru pacienți, cabinete medicale, zonă de terapie intensivă şi are asigurată conexiunea cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova și Unitatea de Primiri Urgențe printr-o pasarelă cu lungimea de peste 70 de metri. Aici vor fi făcute intervenții chirurgicale pe cord şi vasele mari, nu doar pentru bolnavii cu afecţiuni coronariene din Oltenia, ci şi pentru cei din nord-vestul Bulgariei.

Prin realizarea acestei clinici, spun reprezentanții spitalului și ai administrației doljene, costurile cu pacientul vor scădea iar timpul de intervenție asupra pacientului va fi scurtat cu patru ore.

Politica