miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

CJ Mehedinți a aprobat achiziția unei centrale pentru încălzirea SJU

Consilierii județeni au aprobat, în ședința de miercuri, alocarea sumei de 700.000 lei, în vederea achiziționării unei centrale pe gaz, pentru Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin.

Suma a venit în urma rectificării bugetului Consiliului Județean Mehedinți. Investiția asigură alimentarea cu căldură pe timp de iarnă a corpului cu 700 de paturi, cea mai importantă unitate spitalicească din județ, după cum informează reprezentanții administrației județene. 
“Spitalul Județean a fost și este în atenția conducerii Consiliului Județean întrucât pacienții internați aici au nevoie de condiții optime pentru tratament. În acest sens, la nivelul administrației județene sunt în pregătire/depuse pentru obținerea finanțării din fonduri europene, trei proiecte care vizează, pe de o parte reabilitarea și creșterea eficienței energetice a clădirii Spitalului, modernizarea și extinderea Unității de Primiri Urgențe, iar pe de altă parte, modernizarea și extinderea ambulatoriului de specialitate. La întocmirea acestor proiecte, conducerea Consiliului Județean Mehedinți a avut în vedere recompartimentarea Spitalului, astfel încât să se îndeplinească, în avans, obligațiile impuse de Comisa Națională de Acreditare a Spitalelor, confom cărora, până în 2020, trebuie asigurați șapte metri pătrați pentru fiecare pacient internat”, au precizat reprezentanții CJ Mehedinți.

Politica