joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Recomandările poliției pentru protejarea locuinței

Perioada concediilor a început, iar polițiștii din Vâlcea vor sa se asigure că toți cei care își vor părăsi locuințele pentru a pleca în vacanță știu ce au de făcut pentru a-și proteja casele de hoți.

Iată recomandările detaliate ale polițiștilor pentru prevenirea furturilor din locuințe:

  • Asiguraţi-vă locuinţa cu două-trei tipuri de încuietori diferite şi utilizaţi-le pe toate, timpul suplimentar necesar unui infractor pentru a deschide mai multe sisteme de închidere, de multe ori, îl descurajează, întrucât hoţii au la dispoziţie doar câteva secunde pentru a acţiona.
  • Alegeţi acele încuietori care sunt prevăzute cu chei a căror multiplicare nu este uşoară.
  • Montaţi-vă, pe cât posibil, uşi şi încuietori metalice, care sunt mai greu de distrus. Cu cât o yală este mai greu de spart, cu atât zgomotul produs este mai mare şi şansele de reuşită a hoţilor, mai mici.
  • Nu-i protejaţi pe hoţi prin adoptarea unei atitudini indiferente ori prin tăcere!
  • Dacă plecaţi de acasă, indiferent de perioada de timp în care lipsiţi, nu lăsaţi geamurile deschise şi nici măcar rabatate, mai ales dacă locuiţi la parterul imobilului.
  • Dacă locuiţi la parter, montaţi-vă gratii la ferestre.
  • Adoptaţi o soluţie colectivă de siguranţă – în situaţia achiziţionării unor asemenea sisteme, costurile pe care locatarii le vor avea de suportat se vor reduce semnificativ.
  • Indiferent că aţi plecat de acasă pentru câteva momente sau tocmai aţi ajuns, nu lăsaţi niciodată poarta descuiată. Folosiţi un sistem solid de încuiere şi nu lăsaţi cheia în locuri vizibile ori uşor de intuit. Schimbaţi frecvent locul în care lăsaţi cheia.
  • Evitaţi să permiteţi accesul în locuinţă persoanelor necunoscute, indiferent de calitatea pe care şi-o declină. În situaţii excepţionale, solicitaţi delegaţiile de deplasare ori legitimaţiile de serviciu acelora care se prezintă ca fiind reprezentanţi ai unor societăţi de prestări servicii ori instituţii de stat; legitimaţiile trebuie să aibă ataşate, în mod obligatoriu, o fotografie, care să corespundă cu imaginea celui care o poartă/prezintă; de asemenea, orice legitimaţie/delegaţie trebuie să aibă aplicată ştampila instituţiei emitente.

Politica