vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Întrecere între poștașii doljeni. Câștigătorii, premiați de „Jurnalul Olteniei”

Poștașii doljeni s-au întrecut sâmbătă, pe Velodromul din Parcul „Nicolae Romanescu”. La
cursa organizată în cadrul evenimentului „Marșul factorilor poștali” s-au înscris atât femei,
cât și bărbați. Câștigătorii au fost premiați de „Jurnalul Olteniei” cu câte o bicicletă.

Poștărițele au fost primele care au luat startul, ele trebuind să parcurgă, în marș rapid, cinci
ture de Velodrom. Așa cum era de așteptat, campioana este Ioana Ilinca, în vârstă de 50
ani, cea care, săptămâna trecută, declara pentru Jurnalul Olteniei că iubește mișcarea și se
antrenează de câte ori are ocazia. Ioana Ilinca este factor poștal de 18 ani și spune că nu se
vede făcând altceva.


„De 15 ani particip la Marșul factorilor poștali și este al patrulea an când obțin locul 1. Am
50 de ani, dar asta nu înseamnă că nu pot să câștig până pe la 55 ani măcar. Particip la tot
ce înseamnă cros în Craiova. Și la serviciu fac foarte multă mișcare și am un ritm mai
alert. Nu îmi place să fiu leneșă. Poștaș sunt de 18 ani, de 15 ani în Craiova. Îmi place
meseria asta. Fac mișcare și sunt sănătoasă, socializez cu oamenii. Chiar o fac cu plăcere.
Nu vreau să fiu altceva decât poștăriță. De aici vreau să ies la pensie. Îmi place să fiu în
teren. Pentru mine oamenii nu au nici vârstă, nici funcții. Sunt oameni și faptul că ne
zâmbim și apreciem pentru mine e mai mult decât orice plată”, ne-a declarat Ioana Ilinca.
Violeta Grecu de trei ani participă și de fiecare dată s-a clasat pe locul 2. „E al treilea an
când iau locul doi și sunt mulțumită. Nu mă pregătesc special pentru această competiție.
Numai ce merg pe traseul meu. Parcurg zilnic cel puțin zece kilometri. E foarte bine să fii
poștaș în Craiova. Eu cu oamenii mă înțeleg foarte bine”, spune femeia care este factor
poștal de opt ani.
Ocupanta locului trei, Mariana Văcuță, participă la competiție de cinci ani: „Am mai
câștigat locurile 2-3. Sunt poștaș de opt ani. Deservesc tot orașul acolo unde este nevoie.
Parcurg zilnic foarte mulți kilometri”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Abonat la locul I

Și la bărbați competiția a fost una acerbă. Locul I a fost câștigat, ca în fiecare an, de Florin
Ciută.
„Sunt abonat la locul I. Concurez din 2001, de când m-am angajat. Am făcut o pauză de 10
ani. Din 2015, de când am reluat, am luat numai locul I. La faza pe țară m-am clasat pe
locul IV. Acum merg la faza națională cu obiectivul de a urca pe podium. Anul trecut am

fost la un pas. Anul acesta sper să urc pe podium”, ne-a declarat bărbatul, în vârstă de 49
ani.
Ocupantul locul II, Vlad Cristian spune că: „Efortul este foarte mare, dar se merită”. Are
39 ani și spune că singura pregătire pe care o face pentru această competiție este cea de la
locul de muncă.
Pe locul al treilea s-a clasat Georgel Vârvorea. „Particip de 16-17 ani, de când m-am
angajat. Am luat și locul 1, acum e prima dată când ies pe 3. E și vârsta. Am 50 ani.
Parcurg cam 16 kilometri zilnic, în sector”, a spus bărbatul.
Valentina Dăbuleanu, expert responsabil Dispersii Exploatare Poştală Craiova, a fost ca în
fiecare an alături de factorii poștali. „Sunt în sistem de 25 ani și în fiecare an îi susțin. De
aproximativ 7 ani îi însoțesc și la marșurile naționale”, afirmă ea.
Spune că Poșta Română este pe un trend ascendent și că numărul reclamațiilor a început să
scadă: „Poșta Română merge bine. Avem clienți fideli. Concurența este acerbă dar ținem
pasul. Încă se mai practică corespondeța de sărbători, cu felicitări, cu toate că tehnica este
avansată. Și avem și un serviciu special pentru transmitere felicitărilor online. Și pe
distribuție suntem în salturi. Calitatea crește și am înregistrat o scădere a numărului
reclamațiilor. Suntem într-un trend ascendent”.

Politica