Conecteaza-te cu noi

Dolj

Ploile din ultimele ore au dat mari bătăi de cap autorităţilor din Dolj (FOTO)

Publicat

pe

Ploile din ultima perioadă şi vântul au continuat să facă probleme în judeţul Dolj. Astfel, în noaptea de vineri spre sâmbătă, proprietarii a 24 de gospodării din satul Toceni, aparţinând comunei Dobreşti din judeţul Dolj, s-au aflat în pericolul de a le fi inundate proprietăţile. Pompierii şi autorităţile locale au format echipă operativă pentru a ţine situaţia sub control. Pe de altă parte, în satul Fratoştiţa un copac a căzut peste firele de curent, intervenind lucrătorii ISU Dolj pentru a remedia problema.

În satul Toceni a existat pericol de inundaţii după ce nivelul apei a două bălţi din zonă a depăşit digurile. „Am fost informaţi prin 112 despre posibilitatea producerii de inundaţii din cauza precipitaţiilor abundente, a unei deversări mari de apă peste digurile a două bălţi din comuna Daneţi, sat Brădeşti, către satul Toceni, comuna Dobrești. La fața locului s-a deplasat următoarele forțe și mijloace din cadrul ISU Dolj: prim-adjunct inspector şef, grupa operativă, Secția de Pompieri Segarcea cu două autospeciale de intervenție, două motopompe și o barcă pneumatică. În urma executării recunoașterii s-a constatat că există posibilitatea inundării a 24 de gospodării din satul Toceni. Drept urmare, au fost dispuse următorele măsuri: monitorizarea în permanență a nivelului bălților și a evoluției debitelor de apă, informarea Instituției Prefectului Dolj și decolmatarea canalului care face legatura între cele două bălţi și râul Jiu pe raza satului Toceni”, au transmis reprezentanții ISU Dolj.

Poduri distruse de utilajul primăriei pentru a preveni inundarea curţilor

Vineri seara, mai multe localităţi din Dolj au avut de suferit din cauza ploilor, autorităţile reamintindu-le cetăţenilor că au obligaţia să îşi întreţină şanţurile şi să nu îngreuneze situaţia prin depozitarea gunoiului în anumite canale din apropierea satelor. O altă problemă o pun podurile subdimensionate, fiind cazuri în care s-a intervenit cu utilaje de la primării pentru a le demola. S-a luat această decizie în satul Ochişor, aparţinând comunei Braloştiţa, tocmai pentru ca apa venită de pe deal să nu ajungă în curţile şi casele oamenilor. Edilul comunei, Amza Dumitru, a dat asigurări că va propune la următoare şedinţă a Consiliului Local Braloştiţa ca acele poduri să fie reparate şi întregul şanţ de pe strada Oghean din localitate să fie betonat.