joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

28 de ani de la Mineriada din 13 – 15 iunie 1990

Mineriada din iunie 1990 a fost cea de-a treia acţiune de acest gen care a avut loc în România de după Revoluţia din 1989. Cea din luna iunie a avut loc în zilele de 13, 14 şi 15, în Bucureşti, când forţele de ordine au intervenit, susţinute de mineri, împotriva celor care protestau în Piaţa Universităţii. Timp de două zile, minerii au recurs la acte de o violenţă extremă împotriva protestatarilor şi a studenţilor.

În timpul evenimentelor de atunci au fost ucise şapte persoane şi aproape o mie au fost rănite. În plus, clădirile Poliţiei Capitalei şi Ministerului de Interne, precum şi sedii de partide şi alte instituţii importante ale statului au fost devastate.

În dimineaţa zilei de 15 iunie, după ce şi-au încheiat misiunea pentru care fuseseră chemaţi la Bucureşti, minerii au fost adunaţi la Romexpo ca să primească mulţumirile preşedintelui de atunci, Ion Iliescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Procurorii militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat, în iunie 2017, cercetările în dosarul „Mineriada din 13 – 15 iunie 1990” şi au dispus trimiterea în judecată a cauzei, 14 persoane, printre care Ion Iliescu, Petre Roman şi Virgil Măgureanu fiind judecate.

 Aceştia susţin că există probe potrivit cărora aceştia ar fi organizat şi coordonat direct atacul împotriva populaţiei civile, ceea ce ar fi dus la uciderea prin împuşcare a patru oameni, rănirea prin împuşcare a trei, vătămare integrităţii fizice şi psihice a 1.269 de oameni şi privarea de libertate a alţi 1.242.

Politica