„ONG-uri, actori relevanți în societatea civilă”, proiect de un milion lei

Politicile publice în domeniul consilierii și orientării în carieră puse în prim-plan în cadrul proiectului „ONG-uri, actori relevanți în societatea civilă”. Este vorba despre un proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, implementat de Asociaţia Centrul Regional de Voluntariat, în parteneriat cu Asociaţia Consilierilor Români – ACROM şi Asociaţia Tinerilor cu Iniţiativă din Zona Olteniei – ATIZO. Grupul țintă căruia i se adresează proiectul este format din 40 de reprezentanți ai autorităților și instituțiilor publice (personal de conducere și de execuție), 32 reprezentanți ai ONG-urilor și 8 reprezentanți ai partenerilor sociali (sindicate/patronate) din toate regiunile de dezvoltare ale României.

Obiectivul general al proiectului nostru constă în dezvoltarea şi introducerea de politici, sisteme și standarde comune alternative, în administraţia publică, în special în domeniul consilierii și orientării în carieră, în concordanță cu SCAP și cu privire la Ordinul de ministru nr. 650/2014. Dintre obiectivele specifice ale proiectului nostru menţionăm: creșterea gradului de monitorizare și evaluare a politicilor publice în domeniul consilierii cu accent pe consilierea și orientarea în carieră; îmbunătățirea, stimularea și consolidarea dialogului social și a interacțiunii între ONG-uri, sindicate și autoritățile publice abilitate în domeniul orientării și consilierii în carieră; creșterea capacității grupului țintă de a se implica în formularea și promovarea de propuneri alternative la politicile publice iniţiate de Guvern; sporirea vizibilității și promovarea politicii publice alternative (document elaborat în cadrul prezentului proiect) la Ordinul de ministru nr. 650/2014, completat cu Ordinul nr. 3070/2015”, a precizat Carmen Tufagiu, preşedintele Centrului Regional de Voluntariat.

Proiectul a cărui valoare totală este de 951.140,90 lei, din care 932.118,08 lei reprezintă valoarea cofinanțării Uniunii Europene, a fost lansat, vineri, la Casa Universitarilor din Craiova. La eveniment a luat parte şi viceprimarul Craiovei, Stelian Bărăgan.

Primăruia Municipiului Craiova vă va oferi tot sprijinul de care veţi avea nevoie atât pe partea de strategie cât şi pe partea de instituţii publice. Este un proiect ambiţios, un proiect care are câţiva parteneri importanţi pentru a putea ajunge la rezultatele propuse. Am participat la scrierea proiectului şi sunt convins că veţi reuşi să duceţi la bun sfârşit acest proiect. Atunci când s-a scris acest proiect am ţinut cont de universităţile din ţară. Universitatea din Craiova, prin centrul de consiliere, a fost partener la scrierea acestui proiect”, a afirmat viceprimarul Craiovei, Stelian Bărăgan.

Prof. Univ. dr. ing. Leonardo-Geo Mănescu, preşedinte Asociaţia EDUCOL, prezent la eveniment, a declarat că se aşteaptă ca acest proiect „să contribuie încă şi mai mult la structurarea societăţii civile”.

Cristian Ştefănescu, preşedintele Green Energy Oltenia Cluster a adăugat: „Sper să fie un proiect care va aduce ceva schimbări pe piaţa politicilor publice astfel încât să putem spune că ONG-urile şi societatea civilă şi-au adus un aport şi s-au implicat în schimbarea politicilor guvernamentale”.

La rândul său, Marian Crăciun, preşedintele ACROM, a afirmat: „Ne considerăm în măsură să ducem proiectul acesta cu succes la bun sfârşit, pentru că la această masă sunt doi dintre cei care au reuşit un efort destul de vizibil, să scoată la lumină prima reglementare legislativă care a apărut în 2014, respectiv eu şi Stelian. Am fost cei care şi dinspre Craiova şi dinspre Bucureşti am militat pentru apariţia unei reglementări în domeniu”. El a adugat că un parteneriat puternic între mediul universitar şi mediul de afaceri este foarte important.

Perioada de implementare a proiectului este de 14 luni, între 25 aprilie 2018 și 24 iunie 2019, iar la final se au în vedere următoarele rezultate: realizarea unui set de instrumente independente de evaluare (metodologie/raport) a politicilor publice existente; grupul țintă format din personal din ONG-uri şi parteneri sociali, informat cu privire la politicile publice în cadrul celor 8 workshopuri regionale și instruiţi în formularea unei politici publice, advocacy și lobby, egalitate de șanse, dezvoltare durabilă, responsabilitate socială; o politică publică alternativă în domeniul orientării și consilierii în carieră elaborată, promovată și acceptată.

Populare

Recomandări

OLT. LUCRĂRI PENTRU PREVENIRE ȘI CORECTARE AVARII – SĂPTĂMÂNA 28.11 – 04.12.2022 – OLT

Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru...