joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

IPJ Vâlcea și-a instruit criminaliștii

La finele săptămânii trecute, polițiștii criminaliști din Vâlcea au participat la ședința de pregătire în domeniul în care aceștia activează. Scopul acțiunii a fost acela de a ridica nivelul de pregătire al specialiștilor. „La I.P.J.Vâlcea a avut loc, sub coordonarea șefului Serviciului Criminalistic și șefului Biroului de cercetare la fața locului, o ședință de pregătire practică profesională, la care au participat toți polițiștii de specialitate criminalistică din județ. Polițiștii au participat atât la cursul de prelevare a probelor biologice, cât și la o aplicația practică, în teren, pentru identificarea victimelor dezastrelor. Activitatea a avut ca scop ridicarea nivelului de instruire a polițiștilor și s-a bucurat de aprecierea participanților, dar și a Institutului Național de Criminalistică-I.G.P.R”, anunță reprezentanții IPJ Vâlcea.

Politica