sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Avem o cupă de ridicat deasupra capului!

Un sfert de secol a trecut de la ultimul trofeu adjudecat de o echipă de fotbal din Craiova. Cam mult! Este timpul ca oltenii să bifeze Cupa României!

Craiova este față în față cu trofeul! 18 ani de la o finală, 25 de la câștigarea Cupei României. Imens pentru o seminție ce mănâncă fotbal pe pâine la micul dejun, prânz și cină. Partida de duminică, de pe Arena Națională, este a unei întregi regiuni, nu doar a celor 11 din teren, conduși de tridentul oltean Mitriță – Băluță – Bancu.

Finala din Capitală nu va fi cel mai ușor meci. Promovată deja în prima ligă, AFC Hermannstadt a dovedit că este o formație solidă. În drumul spre finală a eliminat grupări precum Voluntari, deținătoarea trofeului, FCSB, vicecampioana României și Gaz Metan Mediaș, cu victorii în dubla manșă din semifinale. Alexandru Pelici a creat o formație extrem de puternică, cu o defensivă solidă. Cifrele sunt elocvente: în ultimele 29 de partide, sibienii au primit 5 goluri. Atacanții Bogdan Rusu, 18 goluri în 16 meciuri, și Ștefan Blănaru, 7 goluri în 6 apariții, sunt principalele pericole pentru poarta craiovenilor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Președintele CSU, Marcel Popescu, a prefațat astfel jocul: „Ne așteaptă un moment de maximă importanță care reconfigurează poziția Universității Craiova în fotbalul românesc. După un sezon bun în care ceea ce ne-am propus – podiumul – am realizat, urmează un alt obiectiv acum, Cupa României. Acest meci vă va permite să vorbiți la modul superlativ despre Armada alb-albastră. Suporterii noștri vor invada Bucureștiul și Național Arena”.

AFC Hermannstadt – CSU Craiova se joacă duminică, de la ora 21:00, pe Arena Națională.

Parcursul celor două echipe până în finala Cupei României

1/32: Industria Gâlda – AFC Hermannstadt 1-3

1/16: AFC Hermannstadt – FC Voluntari 1-0

1/8: AFC Hermannstadt – Juventus București 1-0

1/4 : AFC Hermannstadt – FCSB 3-0

1/2 : AFC Hermannstadt – Gaz Metan Mediaș 1-0 / 3-2

1/16: Sepsi Sf. Gheorghe – CSU Craiova 0-2

1/8: Afumați – CSU Craiova 2-3

1/4: CSU Craiova – Dinamo București 1-0

1/2: CSU Craiova – FC Botoșani 5-1 / 1-2

Politica