sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Lamprini Tsakalou a lăsat Krim Ljubljana pentru a veni la Craiova!

SCM Craiova a dat o super-lovitură pe piața transferurilor. A adus un centru de la campioana Sloveniei, Krim Ljubljana.

știgătoarea Cupei EHF a realizat cel de-al doilea transfer pentru sezonul următor. După interul dreapta Elena Gjorgjevska, macedoneanca sosită de la Alba Fehever, Bogdan Burcea a bifat o nouă mutare de răsunet! SCM Craiova a semnat cu Lamprini Tsakalou, un centru care a impresionat în Liga Campionilor.

Tsakalou e de patru ori campioană a Greciei, iar în această primăvară va ridica trofeul suprem în Slovenia, în tricoul celor de la Krim Ljubljana. Grecoaica a evoluat cu Krim în grupele Ligii Campionilor, iar prestațiile sale au fost încântătoare, marcând 20 de goluri.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În acest mercato, SCM Craiova va trebui să acopere postul de portar, după plecarea Iuliei Dumanska, dar totodată să se întărească și pe linia de 9 metri pentru un nou sezon remarcabil. Mai ales că, ocupanta locului 2 din Liga Florilor va beneficia de un wild card pentru preliminariile Ligii Campionilor. SCM Craiova se bate cu Măgura Cisnădie pentru locul 2. În acest moment, între cele două echipe e diferență de 2 puncte în favoarea sibiencelor, însă oltencele au o restanță cu Corona Brașov pe care o joacă joi, în Polivalenta din Craiova.

Politica