sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Toți ochii sunt pe trofeu!

Deja inscpriționate în paginile de istorie ale sportului craiovean pentru reușitele din acest sezon, handbalistele de la SCM Craiova vor să demonstreze că pot mai mult, că pot fi decisive într-un moment de mare presiune, dar care dacă se va încheia cu bine le va aduce o fericire enormă. Astăzi, de la ora 19.30, în Sala Polivalentă, SCM Craiova va întâlni pentru a doua oară formația norvegiană Vipers Kristiansand, în cadrul returului finalei Cupei EHF. Fetele noastre nu au strălucit în prima manșă, au existat lacune în jocul defensiv, iar nici atacurile nu au mers așa cum ar fi trebuit, ceea ce se dorește a fi corectat în meciul de azi. Aceste slăbiciuni ale echipei craiovene au făcut ca norvegiencele să capete un avantaj important după primul meci, impunându-se cu 26-22 pe teren propriu. Patru goluri au acum de recuperat elevele lui Bogdan Burcea pentru a realiza o performanță extraordinară pentru handbalul craiovean, aceea de a câștiga un trofeu european. Nu va fi imposibil, dar va fi greu. Norvegiencele vin cu aceeași dorință de a se vedea ridicând cupa la finalul întâlnirii și cu un ecart de patru goluri de partea lor. SCM Craiova va avea însă o armată de suporteri care o va încuraja din tribunele Sălii Polivalente. Meciul este unul de care pe care, în handbal o diferență de patru goluri putând fi recuperată ușor cu o strategie corectă. Iar Bogdan Burcea ne-a demonstrat că este un antrenor de clasă, care știe să abordeze meciurile importante, așa cum a făcut-o pe tot parcursul acestei campanii europene. Determinare, concentrare, spirit de echipă și curaj sunt câteva din atribuțiile care trebuie să le ghideze pe handbalistele noastre în bătălia din această seară cu Vipers. Valoarea există, calitatea jucătoarelor noastre nu poate fi pusă la îndoială, mai rămâne doar ca fetele să prindă o zi mare și trofeul să devină din dorință realitate! Succes, handbalistelor. Spre victorie Craiova!

Politica