joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Avertisment, pentru sex oral cu o minoră. Fata consimțise

Un tânăr de 20 ani, din comuna vâlceană Alunu, trimis în judecată, în 2017, pentru act sexual cu o minoră de 14 ani, a fost pedepsit cu un avertisment. Părinții minorei au fost cei care au depus plângere împotriva lui.

Actul sexual oral dintre Cosmin Constantin Genunche și o minoră de 14 ani, din Berbești, s-a consumat pe 27 ianuarie 2017 și, potrivit anchetatorilor, fata a făcut-o de bunăvoie. Cu toate acestea, tânărul a fost trimis în judecată. Magistrații Judecătoriei Horezu l-au pedepsit cu un avertisment.

În temeiul art. 396 alin. 3 Cod procedură penală, raportat la art. 80 Cod penal, renunţă la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul Genunche Constantin Cosmin, pentru săvârşirea infracţiunii de ”actul sexual cu un minor”, prevăzută şi pedepsită de art. 220 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă din 27.02.2017). În temeiul art. 81 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului Genunche Constantin Cosmin un avertisment, în sensul respectării prevederilor legii penale pe viitor. (…)În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul Genunche Constantin Cosmin la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 163 lei aferentă fazei de urmărire penală. În temeiul art. 276 alin. 6 din Codul de procedură penală admite, în parte, cererea şi obligă pe inculpatul Genunche Constantin Cosmin la plata sumei de 500 lei către partea civilă (…)– prin reprezentant legal Mihalache Ioana, cu titlu de cheltuieli judiciare făcute cu plata avocatului ales”, se arată în sentinţa Judecătoriei Horezu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Decizia nu este însă definitivă, putând fi atacată cu apel.

Inițial, victima ceruse despăgubiri de 400.000 lei, dar a renunțat la pretenții.

Politica