sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți: Și tu poți deveni polițist – ADMITERE 2018

Au început înscrierile pentru examenul de admitere la cele peste 230 de locuri de la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București și la cele peste 1.500 de locuri de la școlile de agenți de poliție din Câmpina și Cluj. Cererile de înscriere a candidaţilor pentru concursul de admitere la instituțiile de învățământ superior se pot depune până la data de 25 mai, iar pentru școlile de poliție se pot depune până la data de 15 iunie 2018.
Înscrierile se fac în zilele de marţi şi joi, în intervalul orar 09.00–13.00, la Serviciul Resurse Umane din cadrul I.P.J. Mehedinţi, unde se pot obţine şi relaţii suplimentare.
Pentru a participa la concursul de admitere, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România; să cunoască limba română, scris şi vorbit; să aibă capacitate deplină de exerciţiu; să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic; aptitudinea se constată de structurile de specialitate ale M.A.I, potrivit reglementărilor în vigoare; să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere; să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat; dovada absolvirii se face cu diploma sau cu adeverinţă care îndeplinește condițiile de valabilitate, din care să rezulte faptul că au susţinut şi promovat examenul de bacalaureat; să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de polițist; să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea; să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni; să nu fi fost destituiți dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani; să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege; să nu aibă semne particulare evidente sau tatuaje neacoperite de vestimentație, în ținuta de vară; verificarea îndeplinirii criteriului se realizează cu ocazia examinării medicale; să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului; să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ.
Cei interesaţi pot accesa pagina web a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, www.mh.politiaromana.ro, secţiunea “CARIERĂ! ADMITERE 2018”.

Politica