sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Fabrică de componente auto, o posibilă șansă pentru șomerii târgujieni

Edilul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a purtat noi discuţii cu un investitor din domeniul componentelor auto care intenționează să dezvolte o afacere în Târgu Jiu, lucru foarte bun și pentru cei care își caută un loc de muncă. Autoritățile locale au pus la dispoziţia investitorului mai multe spaţii din oraș, urmând ca omul de afaceri să ia o decizie în acest sens.

Marea temere a investitorului este forța de muncă, municipalitatea dând asigurări că se vor găsi persoane responsabile. „Legat de investiţia pe care noi, sperăm că, în mare parte, se va realiza la în municipiu, sâmbătă, investitorul a fost pe durata întregii zile la Târgu-Jiu, a vizitat 15 locaţii deci este interesat în mod deosebit să găsească cea mai bună locaţie. Marți am luat legătura cu el, deoarece a apărut şi cea de-a şaisprezecea locaţie. Din toate acestea va alege una singură pentru a putea să-şi deschidă iniţial afacerea, deoarece vorbim doar de un început de investiţie la Târgu Jiu. Ulterior, aşa cum ne-a şi transmis, în condiţiile în care va găsi forţa de muncă necesară pentru mărirea activităţii pe care doreşte să o realizeze, îşi va construi o hală în municipiul Târgu Jiu, unde să poată mări numărul de personal pe care îl angajează. Dar, merge cu paşi mărunţi. În primul rând, va angaja un număr redus de persoane care vor merge la locaţia de bază pentru a putea fi pregătite şi dacă va găsi mai multe solicitări decât posibilele angajări, va dezvolta o afacere la nivelul municipiului Târgu Jiu. Are anumite semne de întrebare legate de forţa de muncă şi noi am dat toate garanţiile necesare că vom face şi publicitate în aşa fel încât să-şi găsească personal pentru a-şi putea desfăşura activitatea pe raza municipiului Târgu Jiu”, a declarat Romanescu. 

Politica