marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Cosmina are nevoie, urgent, de bani pentru o operație la coloană. La 12 ani, copila speră că va reuși să-și împlinească acest vis

Are 12 ani și după foarte multe încercări în a-și rezolva problema pe care o are la coloana vertebrală, Cosmina Preda a aflat că de fapt ea s-a născut cu această afecțiune și că singura ei salvare este intervenția chirurgicală. Cosmina este din satul Ciocanele-comuna Braloștița și suferă de scolioză congenitală și cifoză, afecțiuni de care ar putea scăpa dacă părinții ei și-ar permite costurile acestei operații. Este vorba de 80.000 de lei, bani pe care ar trebui să îi aibă la începutul lunii septembrie pentru ca intervenția să fie efectuată și astfel boala să nu mai evolueze.

Problemele Cosminei au fost depistate când aceasta avea cinci ani. Părinții au făcut tot ceea ce le-a fost recomandat de către medici, ducându-și copilul la gimnastică sau la înot, totul în speranța că o vor ajuta să aibă o viață normală. „Ne-am dat seama că are o problemă la coloană când Cosmina avea 5 ani. Atunci am mers la medic, ni s-a spus că are scolioză și am început practic recuperarea. Fata a purtat corset, a făcut gimnastică pentru recuperare, am dus-o la înot, practic tot ce a depins de noi am făcut. Nu a fost ușor pentru că totul a fost contracost. Am făcut naveta la Craiova pentru gimnastică, apoi la înot am dus-o la Ișalnița și chiar am sperat că situația se va îmbunătăți. Toate aceste încercări au ajutat-o și nu prea, din păcate”, povestește mama Cosminei, Elena Preda.

Practic așa s-a născut, dar noi nu am știut până acum”

Policlinica Buna Vestire Craiova

Nenorocul Cosminei a fost că, niciunul dintre medicii în cabinetele cărora a ajuns să nu-și dea seama că afecțiunea este mult mai gravă. Abia acum, la 12 ani ai fetei, părinții au aflat că de fapt fiica lor așa s-a născut. Mai mult, Cosminei i-a mai fost pus un diagnostic, respectiv cifoză (curbare antero-posterioară a coloanei vertebrale).

Noi am ajuns și la Cluj. Am fost și la București, mergeam periodic la evaluări, dar nimeni nu ne-a spus, până să ajungem la actualul medic că această afecțiune este din naștere. Practic așa s-a născut, dar noi nu am știut până acum, în aprilie, când am ajuns la domnul doctor Alexandru Thiery. Vestea a picat ca un trăsnet. Ne-a spus că are și cifoză și iată că lucrurile s-au complicat”, continuă mama fetei.

În timp îi poate afecta organele interne, le deplasează practic”

Singura cale de vindecare a Cosminei este operația. Trebuie să o facă la o clinică medicală din București, costurile totale ajungând la aproximativ 100.000 de lei, incluzând aici și cheltuielile cu recuperarea. O sumă mult prea mare pentru o familie cu venituri modeste. În tot acest timp, fiind în perioada de creștere, coloana vertebrală are de suferit. Problema evoluează rapid, fiind deja o mare diferență între radiografiile din octombrie 2017 și cele din aprilie 2018.

Singura șansă a fetiței mele este această intervenție. Operația trebuie făcută cât mai repede. Ideal ar fi ca în șase luni să o facem, acest lucru însemnând ca noi să fim pregătiți în septembrie. Trebuie să fim pregătiți financiar, dar nu vom reuși. Ne-am făcut toate calculele și ne este imposibil să ne descurcăm. Timpul trece și boala evoluează, din păcate. Fiind în creștere, totul se derulează rapid. De exemplu, dacă în urmă cu trei patru ani se observa o creștere, o curbare practic a coloanei, de câteva grade, de la un an la altul sau poate mai mult, acum de pe 17 octombrie 2017 până pe 13 aprilie 2018 sunt 8 grade diferență. Este mult și rapid. De aceea trebuie operată cât mai repede. Au apărut și durerile. O mai atenționez să își îndrepte cumva spatele dar spune că o doare. Ea este optimistă și a depășit acel disconfort fizic, pentru că se și observă această deformare. În timp îi poate afecta organele interne, le deplasează practic. Repercursiunile se vor resimți”, completează Elena.

Suma este foarte mare pentru posibilitățile noastre”

Părinții Cosminei au făcut câteva economii, conștienți fiind că la un moment dat li se va vorbi despre această intervenție chirurgicală. Mama Cosminei va pleca cu două contracte la muncă peste hotare, dar chiar și așa nu vor ajunge la suma cerută pentru operație. „Pentru intervenție ne trebuie 80.000 de lei și apoi vor mai fi costurile cu recuperarea. Suma este foarte mare pentru posibilitățile noastre. Noi am strâns niște bani, conștienți fiind că trebuie operată, dar ni s-a spus, mai demult de 4.000-5.000 de euro. Acum vestea a picat ca un trăsnet. Avem venituri modeste. Lucrează doar soțul, iar eu merg de două ori pe an cu contract la muncă peste hotare. Chiar săptămâna aceasta plec în Germania la căpșune, pentru două luni, apoi vin în țară și mai plec o dată. Sper să reușesc să strâng, după cele 4 luni de muncă, 4000-5000 de euro, dar tot nu reușim să ajungem la suma necesară”, își încheie mama Cosminei povestea.

Nu îmi este teamă de operație. Chiar îmi doresc să reușesc să o fac”

În ceea ce o privește pe Cosmina, aceasta este încrezătoare. A trecut prin clipe destul de grele, uneori extrem de dureroase și astfel a învățat că trebuie să lupte. Elevă în clasa a VI-a la Școala din Valea Fântânilor, Cosmina învață bine și se implică în multe activități extrașcolare, fiind pasionată de dansuri populare. „Eu sunt optimistă. M-am obișnuit deja cu medicii și cu recomandările pe care fac tot posibilul să le respect. Nu îmi este teamă de operație. Chiar îmi doresc să reușesc să o fac”, a spus Cosmina.

Să fim solidari!

Așadar, Cosmina are urgent nevoie de această operație care costă 80.000 de lei, sumă la care se adaugă analize pre-operatorii și recuperarea de după intervenție. Fără solidaritatea oamenilor, fata nu are nicio șansă. O puteți ajuta pe Cosmina donând bani în conturile de mai jos:

RO18BTRLEURCRT0297123401-Nicolae Preda

RO68BTRLRONCRT0297123401-Nicolae Preda

Politica