joi, aprilie 18, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Un ofițer din cadrul Jandarmeriei Vâlcea a fost găsit spânzurat într-o pădure

Un locotenent colonel din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea a fost găsit spânzurat, marți după-amiază, într-o pădure din comuna Galicea.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Sandra Dăscălete, a declarat că ofițerul fusese dat dispărut de mai multă vreme. „ Afost găsit în pădure, în comuna Galicea. Este echipa operativă la fața locului și se fac cercetări într-un dosar penal. Fusese anterior dat dispărut și se pare că de la data dispariției ar fi fost decedat. Se fac cercetări pentru a se stabili cum au stat lucrurile”, a declarat reprezentantul IPJ Vâlcea. Surse apropiate anchetei au declarat  că este vorba despre locotenent colonelul Viorel Cristea, în varsta de 42 de ani, care se afla în concediu de odihnă. El a fost dat dispărut în data de 15 aprilie 2018.

Jandarmul a luptat în Afganistan şi a fost premiat de preşedintele Poloniei. Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Vâlcea, Narcisa Bucur, a declarat că toți colegii sunt șocați de vestea sinuciderii colegului lor. „Vă confirm faptul că a fost găsit spânzurat în comuna Galicea. Este un ofițer superior din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea. Într-adevăr, fusese dat dispărut de către soția sa. Vă pot spune că era un ofițer excepțional, cu rezultate bune, a fost și premiat. Suntem bulversați și nu ne vine sa credem”, a declarat reprezentantul Jandarmeriei Vâlcea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica