vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Dosar penal pentru pescuit ilegal. Nouă plase, monofilament, ridicate de polițiști

Doi bărbați din comuna Plopșoru s-au ales cu dosar penal după ce au montat mai multe plase monofilament, pe albia râului Jiu. Cei care au anunțat oamenii legii despre acest fapt sunt reprezentanți ai Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Gorj. „Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit faptul că, în locul indicat, au fost identificați doi bărbați, de 42 și 46 de ani, ambii din comuna Plopşoru, care aveau montate pe albia râului Jiu, nouă plase monofilament, de aproximativ 300 m lungime şi 80 cm lăţime, având dimensiunile ochiurilor de plasă de cinci cm, unelte de pescuit a căror deţinere este interzisă”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de pescuit fără licenţă sau autorizaţie de pescuit și deţinerea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament, plasele fiind ridicate în vederea confiscării.

Politica