vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Militari americani, de la Deveselu, amendaţi de Poliţia din Craiova

Şapte americani, care, potrivit unor surse, ar fi soldaţi la facilitatea NATO din Deveselu au mers, sâmbătă seara, în clubul One din Craiova să se distreze. Pe parcursul nopţii, ar fi consumat mai multe băuturi alcoolice. La plecare, însă, nu ar mai fi vrut să achite nota de plată. Între ei şi agenţii de pază de la club a izbucnit un conflict şi a fost nevoie de intervenţia Poliţiei pentru calmarea spiritelor.

Angajații localului spun că, după ce au consumat mai multe băuturi alcoolice, aceştia au plecat fără să plătească. Agenții de pază i-au urmărit și, la câteva sute de metri, de local i-au prins, iar între cele două grupuri, militarii și agenții de pază, a izbucnit un scandal. Polițiștii i-au găsit certându-se în stradă, în apropiere de club, iar șase dintre americani au fost amendaţi.

În dimineața zilei de duminică, în imediata apropiere a unui local de alimentație publică din Craiova, s-a produs un eveniment între un grup de clienți ai localului respectiv și personalul cu atribuții pe linia asigurării pazei. Incidentul a fost cauzat de faptul că grupul respectiv a refuzat să achite contravaloarea consumației. Întrucât persoanele se manifestau zgomotos, au fost luate măsuri pentru aplanarea stării tensionate, iar persoanele implicate au fost sancționate contravențional conform Legii 61/1991”, a declarat Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt în cadrul PJ Dolj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Dintre cei șase care au fost sancționat, trei sunt ofițeri, iar ceilalți marinari, potrivit reprezentanților Bazei NATO Deveselu. Reprezentanţii Marinei Americane spun că incidentul va face subiectul unei anchete interne.

Politica