joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Prinși beți la volan

La data de 24.03.2018, ora 21:50, polițiștii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Drobeta Turnu-Severin, au oprit pentru control, pe strada Calea Timișoarei, un autoturism, condus de un tânăr în vârstă de 26 de ani, din aceeași localitate. Întrucât persoana în cauză emana halenă alcoolică, aceasta a fost testată cu aparatul etilotest rezultând o concentrație alcoolică de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat motiv pentru care a fost condusă la Secția UPU a Spitalului Județean Drobeta Turnu-Severin unde a refuzat recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

La data de 25.03.2018, ora 20:08, polițiștii Biroului Rutier, împreună cu polițiștii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Drobeta Turnu-Severin, au depistat un bărbat în vârstă de 36 de ani, din comuna Salcia, județul Mehedinți, în timp ce conducea pe strada Orly un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Procedând la testarea acestuia cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație alcoolică de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean Drobeta Turnu-Severin în vederea prelevării de mostre biologice.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La data de 26.03.2018, ora 03:15, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Drobeta Turnu-Severin au oprit pentru control, pe bulevardul Tudor Vladimirescu, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Drobeta Turnu-Severin.

Întrucât acesta emana halenă alcolică a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest cât și prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele persoanelor au fost întocmite dosare penale.

Politica