Atât baschetbaliștii de la SCM Craiova, cât și voleibaliștii de la SCM Craiova au evoluat sâmbătă în deplasare pe terenurile echipelor din Galați. La baschet masculin, elevii lui Rami Hadar au câștigat categoric la Phoenix Galați cu scorul de 102-82. Craiovenii s-au impus în primele trei sferturi cu 21-15, 29-27, 28-16, în timp ce ultimul parțial s-a încheiat la egalitate, 24-24. Pentru SCM au evoluat: Aleksandrov (23 p.), Mikulic (18 p.), Siriscevic (27 p.), Orbeanu (7 p.), Samuels (10 p.), S. Ionescu, Berceanu (4 p.), Reed (13 p.). Cu această victorie, baschetbaliștii craioveni au încheiat prima parte a sezonului regulat pe locul șapte, cu 33 de puncte, urmând ca acum să evolueze în turneul de calificare pentru play-off, alături de ocupantele locurilor 8-12, fază în care se intră cu punctele acumulate până acum. SCM Craiova trebuie să ocupe unul din primele două locuri pentru a merge mai departe în play-off, primul meci din acest turneu fiind programat miercuri la Dinamo București. Altfel, voleibaliștii pregătiți de Dan Pascu au pierdut în minim de seturi pe terenul Arcadei Galați. Aceștia au fost depășiți cu 3-0 (25-18, 25-18, 27-25) de formația gălățeană, care a reintrat în lupta pentru titlu, aflându-se acum la trei puncte diferență de primul loc. SCM Craiova, în schimb, rămâne pe locul cinci, cu 44 de puncte și nu are șanse mari de a urca în clasament până la finalul play-off-ului. În următoarea etapă, craiovenii vor întâlni acasă Steaua București, pe 31 martie.
Victorie și eșec împotriva gălățenilor


Ultima ora
- Tragedie în Gorj: pieton ucis într-un accident violent 13 decembrie 2025
- Protest la Craiova pentru justiție și împotriva corupției 12 decembrie 2025
- Alertă alimentară: Lapte NAN Nestlé retras urgent din magazine 12 decembrie 2025
- Cadouri cool de Crăciun pentru adolescenți 12 decembrie 2025
- Satul oltenesc la Craiova. Tradiții de iarnă 12 decembrie 2025
- Premieră medicală la Spitalul Craiova: Procedură fără tăieturi pentru o boală rară a esofagului 12 decembrie 2025
- Editura Nemira lansează un experiment A.I. care arată cum i-ar putea afecta pe adolescenți noua programă pentru pentru limba și literatura română propusă de Ministerul Educației și Cercetării 12 decembrie 2025
- Polițist din Dolj, reținut pentru luare de mită: „Ierta” vitezomanii în schimbul banilor 12 decembrie 2025
- Kovesi a semnat apelul magistraților români pro-justiție 12 decembrie 2025
- Investiții de milioane în reabilitarea energetică a sediilor de poliție din Gorj: trei clădiri modernizate prin PNRR 12 decembrie 2025






