vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Râie la Complexul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Bâlteni

Şase persoane cu handicap grav, internate la Complexul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Bâlteni au fost diagnosticate cu scabie. Potrivit directorului Direcției Generale de Asistență Socială şi Protecția Copilului Gorj, Laurenţiu Diaconescu, se fac încă verificări pentru a se afla cum a fost contactată boala. Reprezentanţii DSP Gorj au sub observaţie acest caz înregistrat la jumătatea lunii martie.

Imediat de cum au aflat despre situaţia celor şase persoane, au fost luate măsurile prevăzute în astfel de cazuri. Cei şase bolnavi au fost izolaţi, li s-a aigurat masa separat, li s-a aplicat tratamentul corespunzător, fiind asigurate şi măsurile de igienă. La această dată nu mai sunt probleme, după cum anunţă conducerea DSP Gorj. Cei şase bolnavi au fost trataţi şi nici nu au mai fost depistate persoane afectate de scabie (râie) în rândul celor internate în acest Centru.

 

Tratament şi măsuri de igienă

Policlinica Buna Vestire Craiova

Directorul DSP Gorj, Marius Boeriu, a precizat faptul că aceste situaţii au fost înregistrate la jumătatea acestei luni. Tratamentul durează o săptămână, constând în spălarea cu săpun medicinal pe bază de sulf a zonei afectate, utilizarea unui unguent şi foarte importantă este igiena individuală a pacientului.

„A fost un focar de scabie. A fost vorba despre şase persoane. Primul caz a fost înregistrat, dacă nu mă înşel, în data de 15 martie. A fost făcut şi un triaj epidemiologic şi ştim sigur că nu mai sunt şi alţi bolnavi. Au fost văzuţi de medici toţi cei 170 de beneficiari ai Centrului de la Bâlteni care în prezent funcţionează în municipiul Târgu Jiu. S-a aplicat tratamentul specific şi măsurile de igienă care se impun în unitate, adică dezinfecţie, spălarea pe mâini, călcarea lenjeriei. Tratamentul într-o asemenea afecţiune durează până la şapte zile. Cred că la ora actuală totul s-a rezolvat”, a menţionat Boeriu.

Politica