Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Mehedinți: Când va avea loc Bursa Locurilor de Muncă

Publicat

pe

În data de 20.04.2018, vineri, începând cu ora 10.00, se va organiza Bursa Generală a Locurilor de Muncă, la HOTEL CONTINENTAL (PARC) din Drobeta Turnu Severin, bulevardul Carol I, nr. 2, acţiune menită a pune faţă în faţă angajatorii cu solicitanţii de locuri de muncă, scopul final urmărit fiind acela ca un număr cât mai mare de persoane să poată găsi un loc de muncă corespunzător pregătirii lor profesionale. Salariaţii AJOFM Mehedinţi au început acţiunile de contactare a agenţilor economici, în vederea identificării locurilor de muncă vacante, într-un număr cât mai mare şi din diferite domenii de activitate. La acest târg de locuri de muncă sunt aşteptate să participe toate persoanele care se află în căutarea unui loc de muncă, având astfel posibilitatea de a se întâlni direct cu agenţii economici participanţi. Pentru buna organizare şi desfăşurare a acestei acţiuni vor fi întocmite materiale publicitare, invitaţii de participare, chestionare pentru solicitanţii de locuri de muncă şi angajatori, catalogul agenţilor economici participanţi, etc, iar în contextul socio-economic actual, angajatorii care au locuri de muncă vacante sunt rugaţi să participe la această bursă a locurilor de muncă din judeţul Mehedinţi.

Informaţii suplimentare privind modul de organizare şi desfăşurare a acesteia pot fi obţinute de la sediul AJOFM, din Drobeta Turnu Severin, bd. Carol I, nr. 3, etaj 2, camera 31, unde se pot depune şi ofertele privind locurile de muncă vacante care vor fi oferite în cadrul acestui târg de locuri de muncă.

© 2021. Toate drepturile rezervate.