Sinucidere în Penitenciarul Târgu Jiu. S-a spânzurat cu câteva luni înainte de eliberare

Un deţinut din cadrul Penitenciarului Târgu Jiu s-a spânzurat, sâmbătă dimineaţa, de o ţeavă de încălzire de la infirmeria unităţii de detenţie. Bărbatul a folosit şnurul de la glugă pentru a-şi pune capăt zilelor. Acesta avea 34 de ani şi era în detenţie din anul 2013, fiind închis pentru tâlhărie. Constantin Bălan era cunoscut cu afecţiuni psihice și a mai avut o tentativă de suicid, în 2017, când se afla în Penitenciarul Craiova. Bălan mai avea de executat câteva luni de puşcărie. La faţa locului a ajuns şi un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj care a efectuat manevrele de resuscitare, însă fără niciun rezultat. În acest caz a fost demarată o anchetă pentru a stabili împrejurările care au dus la actul deţinutului.

„Un procuror de la Parchetul Local Târgu Jiu, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, efectuează cercetări pentru ucidere din culpă în cazul unui deţinut din Penitenciarul Târgu Jiu care s-a spânzurat sâmbătă dimineaţa”, a menţionat Andrei Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Gorj

Populare

Recomandări

Sindicatele din învățământ nu acceptă un acord, chiar dacă e semnat de președintele Iohannis

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (condusă de Simion Hăncescu)...

„Digital Oltenia”, prima ediție, la Craiova

Prima ediție a evenimentului „Digital Oltenia” va avea loc...

„Trebuie să merg la o nuntă”. Prinși când furau trandafiri de pe domeniul public

Doi doljeni au fost amendați de poliția locală după...

Olguța Vasilescu, premiată în absență cu cea mai înaltă distincție mondială de salvare

Deschiderea oficială a Campionatului Mondial al Câinilor de Salvare...