joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

CSU e în semifinalele Cupei României

Victoria mult dorită în fața rivalilor de la Dinamo București a sosit în sferturile de finală ale Cupei României. CSU Craiova a câștigat marți în fața “câinilor roșii” disputa de pe stadionul Ion Oblemenco, la limită, cu scorul de 1-0. Singurul gol al meciului a fost înscris de Bancu (56) în repriza secundă, după o pasă în careu a lui Thiago, care l-a pus într-o poziție bună pe mijlocașul CSU, acesta din urmă fentându-l pe portarul advers și trimițând mingea în poarta goală. Evoluția elevilor lui Mangia a fost una bună, mai ales în prima repriză când a controlat clar meciul și a avut chiar două bare, prin Mitriță. Prima a venit în urma unei lovituri libere de la 25 de metri, executată excelent de atacantul craiovean, dar deviată de Penedo in extremis în transversală. Tot Mitriță a trimis în stâlpul porții cu puțin timp înainte de pauză cu un șut de la marginea careului, din nou parat de portarul lui Dinamo și trimis în bară.

Al doilea act a fost unul mai echilibrat, iar după ce gazdele au deschis scorul, jocul a început să fie mai mult de partea echipei oaspete. CSU s-a retras după 1-0 și era aproape să fie egalată, pentru că Dinamo a forțat un gol în finalul meciului, având câteva oportunități importante. În cele din urmă, scorul a rămas același în favoarea craiovenilor, care au obținut astfel calificarea în semifinalele Cupei României.

Am ştiut de la început că va fi un meci dificil. Au schimbat antrenorul, Cupa era ultima lor ţintă a sezonului. Am jucat bine în cea mai mare parte a meciului. Când nu închizi meciul, în ultimele 20 de minute e normal să ai emoţii. Greşeala e că nu am marcat la oportunităţile create, altfel nu erau probleme. Dinamo a schimbat atitudinea faţă de campionat. Au alergat mult, au fost motivaţi. Şi noi am cheltuit multă energie, mai ales că terenul a fost cel care a fost, a declarat antrenorul CSU, Devis Mangia, care a ținut să evidențieze din nou starea proastă a gazonului de pe Ion Oblemenco. Există o legătură perfectă între club-echipă-suporteri. Acesta e secretul nostru. Vrem să facem spectacol pentru fani, dar din păcate comitem multe greşeli; însă cele mai multe vin din cauza gazonului. Dacă mingea nu sare cum trebuie, e greu pentru nişte fotbalişti tehnici, a mai spus Mangia.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În semifinalele Cupei României s-au mai calificat până acum Gaz Metan Mediaș și AFC Hermannstadt, iar a patra semifinalistă va fi aflată marțea viitoare după duelul dintre FC Botoșani și CSM Poli Iași. În aceste condiții, CSU este marea favorită la câștigarea trofeului.

Bancu și Băluță tânjesc după Cupă!

Jucătorii de la CSU Craiova își fac mari speranțe pentru câștigarea Cupei României, având în vedere valoarea adversarilor pe care i-ar mai putea întâlni în semifinale și ultimul act.

Teoretic suntem principalii favoriţi la câştigarea trofeului, dar vom vedea pe teren dacă va fi aşa. Noi vrem trofeul, mai ales că am trecut printr-o experienţă neplăcută anul trecut. Eu zic că ne este la îndemână această competiţie. Dinamo nu ne-a încurcat atât de tare, noi am dominat meciul. În a doua repriză au venit peste noi şi au dominat, dar fără ocazii clare. Noi am avut o mulţime de oportunităţi să înscriem încă din prima repriză. Am alergat foarte mult. Mister mi-a zis să cobor foarte mult. Sunt meciuri şi meciuri, în unele marchezi, în altele nu. Îmi pare rău că nu am înscris, dar eu zic că am alergat mult şi am ajutat echipa, a declarat Băluță.

Nicușor Bancu, cel care a adus calificarea prin golul marcat în a doua repriză, este și el optimist în privința șanselor la impunerea în Cupă.

Cu toate că în prima repriză am dominat cap-coadă, nu a fost meci uşor. Am reuşit să înscriu, dar a fost foarte greu. Am avut noroc la gol, că a ieşit Penedo. Îl văzusem că a ieşit, altfel îmi era mult mai greu. A fost un meci mai complicat decât cel de acum o lună, din campionat. I-am simţit mult mai motivaţi şi mai agresivi. Ținând cont de locul din clasament și jocul prestat, putem spune că suntem favoriți să câștigăm Cupa. Trebuie să fim motivați și indiferent cu cine vom pica la tragerea la sorți trebuie să dăm totul pe teren, a spus Bancu.

Mijlocașul a criticat și el starea terenului de pe stadionul central al Craiovei, care mai mult își încurcă gazdele decât să le ofere un avantaj.

Gazonul se rupe imediat, sper să se rezolve această problemă cu timpul. Pentru că e păcat când vin atâţia oameni în tribune. Îţi vine să îţi dai viaţa pe teren pentru ei, dar spectacolul lasă uneori de dorit din cauza terenului.”

CSU Craiova – Dinamo București 1-0 (0-0)

Stadionul Ion Oblemenco din Craiova

Marcator: N. Bancu (56)

CSU Craiova: Mitrovic – Popa, Kelic, Ferreira – Martic, Mateiu, Zlatinski, Bancu – Gustavo (Bărbuţ 78′), Băluţă, Mitriţă (A. Burlacu 55′). Antrenor: Devis Mangia.

Dinamo: Penedo – Hanca (J. Romera 63′), Maric, Katsikas, Olteanu – Mahlangu, Monroy – Torje, Nistor, Salomao (Palic 88′) – Pesic (D. Popa 78′). Antrenor: Florin Bratu.

Cartonaşe galbene: Gustavo 22′, Bancu 28′, Zlatinski 30′, Mateiu 31′, Briceag 84’/Torje 30′, Salomao 80′, Nistor 82′, Dudea 84′ (în afara terenului).

Arbitri: Horaţiu Feşnic (Cluj-Napoca) – Valentin Avram (Bucureşti) şi Alexandru Cerei (Cluj-Napoca), al patrulea oficial a fost Iulian Călin (Ştefăneşti).

Politica