sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

„Monografia Universităţii din Craiova”, lansată la Târgul de Carte GAUDEAMUS

Un moment important al Târgului de Carte GAUDEAMUS, organizat la Craiova în perioada 28 februarie – 4 martie 2018, a fost lansarea lucrării „Monografia Universităţii din Craiova. Şapte decenii de învăţământ superior (1947-2017)”. Cartea a fost realizată de un colectiv de 23 de autori, sub coordonarea profesorului univ. dr. Cezar Ionuţ Spînu, rectorul Universităţii din Craiova, şi a profesorului univ. dr. Dumitru Otovescu, de la Facultatea de Ştiinţe Sociale a Universităţii Craiova. Autorii şi-au dorit ca această Monografie să fie oferită publicului în anul 2018 întrucât anul acesta se  împlinesc 70 de ani de învăţământ superior în Craiova.

Potrivit coordonatorului lucrării, profesorul Dumitru Otovescu, „Monografia Universităţii din Craiova. Şapte decenii de învăţământ superior (1947-2017)” oferă informaţii despre cei 70 de ani învăţământ, punctând aspecte legate de numărul studenţilor, cadrelor didactice şi a legăturilor pe care instituţiile craiovene le au cu mediul academic de peste hotare.

„Universitatea din Craiova s-a născut în anul 1947, nu a funcţionat decât cu o singură Facultate, de Agronomie. În 2007, a ajuns la şapte facultăţi, iar în 2017 are 12 facultăţi, 95 de programe de licenţă, 95 de programe de masterat. Această carte este rezultatul unui efort colectiv. Sunt 23 de autori care s-au implicat direct în realizarea lucrării. Cei care vor citi această lucrare află că în orașul nostru sunt trei universităţi, două de stat şi una particulară. Cele trei instituţii şcolarizează 23.000 de studenţi, dintre care peste 4.000 la Universitatea de Medicină şi Farmacie, 17.000 la Universitatea din Craiova şi 1.443 la Universitatea <<Spiru Haret>>. Referitot la corpul didactic, la Universitatea din Craiova avem în jur de 820 de persoane, la Universitatea <<Spiru Haret>> sunt 50, iar la Universitatea de Medicină şi Farmacie avem 450 de cadre. În ultimii doi, trei ani, cadrele didactice au publicat 608 articole în reviste cotate ISI, 2.690 de articole în reviste cotate în baze de date internaţionale, 1.022 de cărţi. Universitatea noastră are, instituţional, legături cu 216 universităţi partenere prin programul Erasmus+. Cele mai multe legături sunt în Turcia (39), în Franţa (33), în Spania (25), în Italia (23), în Germania (17)”, a explicat profesorul univ. dr. Dumitru Otovescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

30 de monografii

Profesorul Otovescu a mai realizat astfel de lucrări, prima cercetare fiind făcută în Mehedinţi, aceasta fiind urmată de monografii ale altor câtorva localităţi din judeţul Gorj, Vâlcea, Dolj, Braşov, Sibiu şi Timişoara.

„După ce am întemeiat învăţământul sociologic la Universitatea din Craiova, în 1995, prima cercetare am făcut-o în Mehedinţi, împreună cu 20 de studenţi, iar ea s-a soldat cu apariţia monografiei sociologice a acestui judeţ. Au urmat monografiile sociologice ale localităţii Târgu Cărbuneşti, oraşului Novaci, comunei Licurici. M-am mutat în Vâlcea şi am realizat monografia sociologică a oraşului Băile Govora, apoi în Dolj şi am continuat cu Braşov, Sibiu, Timişoara. Am ajuns, împreună cu studenţii, să explorăm o parte însemnată a realităţii sociale româneşti şi să realizăm circa 30 de monografii de comunităţi rurale şi urbane, de probleme sociale, de instituţii, de personalităţi. Aceste preocupări monografice ne-au dat posibilitatea să păstrăm spiritul sociologic dinamic şi creator în instituţia noastră, iar cei 70 de ani aniversaţi de la întemeierea Universităţii, să rememorăm ce s-a întâmplat”, a mai spus Dumitru Otovescu.

 

Zece capitole

„Monografia Universităţii din Craiova. Şapte decenii de învăţământ superior (1947-2017)” este structurată în zece capitole. Parcurgând lucrarea, cititorii cunosc etapele dezvoltării instituţiei de învăţământ superior craiovene, de la actul de naştere publicat în Monitorul Oficial al Regatului României nr. 93 din 25 aprilie 1947 la unităţile componente şi organizarea instituţiei, continuând cu comunitatea universitară, organizarea şi valorificarea cercetării ştiinţifice, relaţiile internaţionale. Lucrarea se încheie cu o serie de imagini ale clădirilor, ale spaţiilor de cazare şi de agrement aparţinând Universităţii din Craiova.

Politica