joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Daea, în solariile agricultorilor din Izbiceni. Multe culturi, compromise de ger

După ce reprezentanţii legumicultorilor olteni au tras un semnal de alarmă cu privire la faptul că, din cauza gerului, multe culturi au fost compromise şi au precizat că vor solicita prelungirea termenului de recoltare stabilit prin Programul „Tomata”, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a mers sâmbătă la fermierii din Izbiceni, pentru a vedea la faţa locului cum este situaţia.

Obișnuit să apară când nimeni nu se așteaptă, Petre Daea a fost în acest weekend în mijlocul legumicultorilor olteni. Ministrul a văzut la fața locului cât de afectate sunt firele de tomate, unele dintre ele abia plantate înaintea gerului de miercuri noaptea.

Daea a mers la familia Chelu, a cărei culturi de tomate este compromisă în totalitate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Am avut centrala în permanență, am ars o grămadă de cărbuni și lemne, dar s-a întrerupt curentul. Poate că asta a fost neșansa. Am sperat să le salvăm, am băgat arzătoare cu butelii, dar n-am putut să facem față”, s-a plâns Daniela Chelu ministrului Daea.

Oamenii speră că vor putea scoate roșii astfel încât să primească sprijinul de minimis pentru tomate.

„Mai avem ceva răsaduri, dar nu ne ajunge. Ne mai ajutăm între noi. Marți cred că punem din nou”, a mai spus Daniela Chelu.

Unii dintre fermieri, cum este Vasile Golojan, au reuşit să-şi salve plantele, ce-i drept cu costuri foarte mari.

„Domnule ministru, sunt bătrân și credeți-mă că nu mint. A fost urgie, bătea vântul, viscol era, ningea, nu vedeai nimic. Nu mai făcea față la cât combustibil am băgat în centrală. În bani, o zi ne costă cam zece milioane, acum am cheltuit cam 20-25 de milioane”, i-a spus Vasile Golojan ministrului Agriculturii.

Petre Daea le-a dat asigurări fermierilor că programul se va realiza.

„Am stabilit împreună ceea ce este de făcut. Programul se va realiza. Oameni adevărați!”, a scris Daea pe pagina de Facebook.

Politica