vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Handbalistele s-au “antrenat” cu U Cluj

După ce săptămâna trecută fetele lui Bogdan Burcea au trecut mai greu în deplasare de CSM Slatina, ultima clasată, cu scorul de 31-28, în partida de duminică împotriva lui U Cluj diferența dintre echipa craioveană și adversara sa a fost una mult mai categorică.

SCM Craiova s-a impus cu 32-18 în fața clujencelor, după ce la pauză scorul a fost 16-10 în favoarea formației oltene. Această victorie îi consolidează echipei antrenate de Burcea poziția secundă din clasament, care se află acum la trei puncte distanță de formația de pe locul trei, HCM Râmnicu Vâlcea.

„Le-am spus fetelor că nimeni nu vine să se predea și fiecare echipă încearcă să obțină puncte indiferent de adversar. Sunt bucuros că a fost un joc facil cu excepția primelor 10 minute și că toate fetele sunt sănătoase”, a declarat antrenorul handbalistelor de la SCM Craiova, Bogdan Burcea, după victoria cu U Cluj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Teodora Popescu: “Mă bucur de victorie”

Tânăra jucătoare a SCM-ului, Teodora Popescu a evoluat în partida cu U Cluj și chiar a reușit să marcheze cinci goluri, fiind fericită de victoria echipei și contribuția sa.
„Mă bucur că am reușit să câștigăm și îi mulțumesc domnului antrenor că mi-a dat ocazia să joc și să marchez câteva goluri. Ne așteaptă o deplasare grea la Zalău, unde va fi un nou meci foarte greu și sâmbătă va fi partida cu Lada Togliatti, unde sper să avem aceeași susținere ca în partida cu Brest”, a spus Popescu.

Partida cu HC Zalău, amânată

Federația Română de Handbal a emis ieri un comunicat în care a anunțat că partida dintre HC Zalău și SCM Craiova, programată inițial miercuri, ora 17:00, a fost amânată din cauza condițiilor meteo nefavorabile.
„Ținând cont de condițiile meteo nefavorabile, meciurile programate în data de 28 februarie între echipele: HC Zalău – SCM Craiova, HCM Slobozia – CS Măgura Cisnădie și CSU Danubius Galați – CS Rapid București vor fi amânate pentru o dată ulterioară, comunicată echipelor în timp util”, se menționează în comunicat.
Astfel, următoarea partidă a handbalistelor va fi sâmbătă, 03.03.2018, ora 17:00, în Sala Polivalentă cu Lada Togliatti, în prima manşă din sferturile de finală ale Cupei E.H.F.

S.C.M. CRAIOVA – “U” CLUJ 32-18 (16-10)
S.C.M. CRAIOVA: Dumanska, Stanciu – Nikolic (7 g.), Elisei (7 g.), Popescu (5 g.), Trifunovic (3 g.), Pricopi (3 g.), Florianu (2 g.), Șelaru (2 g.), Rădoi (1 g.), Colac (1 g.), Tudor (1 g.), Vizitiu (1 g.), Țicu, Stoican.
Antrenori: Bogdan BURCEA, Dumitru BERBECE, Grigore ALBICI

Politica