sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

CEO a investit peste 30 de milioane de lei în certificate verzi

Complexul Energetic Oltenia a achiziţionat, anul trecut, peste 227.000 de certificate verzi, a căror valoare depăşeşte suma de 30.000.000 de lei. Potrivit reprezentanţilor CEO, aceste certificate au fost cumpărate la cel mai mic preţ de pe Bursa OPCOM, de la producătorii din surse regenerabile.

Numărul certificatelor verzi a fost stabilit de către ANRE, raportat la energia vândută consumatorilor finali şi la energia consumată pentru extracţia cărbunelui în vederea producerii energiei electrice.

Astfel, Complexul Energetic Oltenia suportă parte din costurile necesare intrării în piaţa concurenţială, cu preţuri minime, a energiei verzi. Inclusiv pentru consumatorul final, costul certificatelor verzi reprezintă peste 30% din valoarea energiei electrice consumate. Deşi în legea menţionată se precizează că producătorii sunt scutiţi de la plata certificatelor verzi corespunzătoare energiei utilizate în consumul propriu tehnologic, nu se consideră că energia utilizată de CE Oltenia pentru exploatarea cărbunelui reprezintă consum propriu tehnologic. Marii consumatori de energie din România, cu excepţia CE Oltenia, au fost scutiţi de la achiziţia unei cantităţi considerabile de certificate verzi, CE Oltenia fiind al treilea mare consumator de energie din România, după Alro Slatina şi ArcelorMittal Galaţi”, se arată într-un comunicat de presă emis de CEO.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cost mai mare pentru 2018

Pentru anul 2018, preţul unui certificat verde a crescut cu 2,27 lei faţă de cel practicat anul trecut, semn că şi cheltuielile în acest sens vor fi mai mari. De la înfiinţare până în prezent, cumpărarea acestor certificate de către CEO a însemnat un efort financiar de peste 160.000.000 de lei.

Politica