joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Procesul angajatei SJU acuzată de trafic de influență, la final

Tribunalul Dolj a anunțat că a încheiat judecarea procesului angajatei de la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova în funcția de registrator medical, care a fost trimisă în judecată pentru fapte de corupție. Sentința ar putea fi pronunțată săptămâna viitoare, pe 5 februarie a.c. Potrivit ofițerilor de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) — Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Dolj, pe 12 aprilie 2017, un bărbat a formulat un denunț împotriva acesteia, susținând că i-a dat 2.900 euro pentru a-și folosi influența asupra unor funcționari din instituție, astfel încât să-i angajeze soția ca asistent medical în spital. Cum mai mulți ani la rând angajarea nu s-a rezolvat, ba mai mult, femeia i-a cerut alți bani, bărbatul a decis să se adreseze anchetatorilor.

Reamintim că, potrivit anchetatorilor, aranjamentul dintre bărbat și Fănica Vlad, registrator medical în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova la data faptei, s-a făcut în anul 2013. În schimbul sumei de 2.900 de euro pe care o ceruse, Fănica Vlad ar fi trebuit să rezolve angajarea soției denunțătorului pe un post de asistentă la spital. Pentru că timp de patru ani soția sa nu a fost angajată, bărbatul i-a cerut registratoarei banii înapoi. Mai mult, a convins-o să semneze un angajament scris de plată. Luna următoare, mai exact în aprilie 2017, bărbatul a mers la poliție și a denunțat-o. Între timp, în septembrie, au fost scoase la concurs mai multe posturi de asistent medical la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova. Registratoarea a promis că, în contul sumei de 2.900 euro, la care s-ar fi adăugat cel mult 1.000 euro, va interveni pe lângă persoane cu funcții de decizie în cadrul instituției spitalicești în scopul menționat. În urma concursului, soția denunțătorului a fost declarată ,,respins”, arată anchetatorii. Faptele femeii au ieșit la iveală în octombrie, când ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Dolj au anunțat că procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a finalizat ancheta și a trimis-o în judecată pe Fănica Vlad: “La data de 10.10.2017, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) — Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Dolj au finalizat cercetările, iar procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatei V.F., registrator medical în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova la data faptei, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. În fapt, la data de 12.04.2017, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a fost înregistrat denunțul unei persoane prin care arăta că, în vara anului 2013, i-a remis numitei V.F. suma de 2.900 euro pentru a-și trafica influența asupra unor funcționari din cadrul instituției în care își desfășura activitatea, pentru ca soția sa să fie angajată pe un post de asistent medical în cadrul aceluiași spital. Întrucât până în cursul lunii martie 2017, persoana nu a fost angajată pe postul dorit, denunțătorul i-a solicitat inculpatei V.F. restituirea sumei de 2.900 euro, aspect confirmat de către aceasta printr-un angajament scris, datat și semnat personal, plata urmând să se efectueze în două tranșe. Întrucât inculpata nu și-a onorat promisiunea, denunțătorul a sesizat aceste aspecte organelor de cercetare penală. În luna septembrie 2017, au fost scoase la concurs mai multe posturi de asistent medical la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, iar V.F. a promis că, în contul sumei de 2.900 euro, la care s-ar fi adăugat cel mult 1.000 euro, va interveni pe lângă persoane cu funcții de decizie în cadrul instituției spitalicești în scopul menționat. În urma concursului, soția denunțătorului a fost declarată ,,respins”. Având în vedere cele constatate în urma administrării probatoriului, la data de 08.09.2017, ofițerii S.J.A. Dolj au pus în executare un mandat de aducere, V.F. fiind adusă la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, iar procurorul de caz a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectă și punerea în mișcare a acțiunii penale pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, fiind instituită măsura preventivă a controlului judiciar”, se arată în comunicatu DGA.

Dosarul a fost analizat în camera preliminară a Tribunalului Dolj, iar pe 13 noiembrie 2017, instanța a decis că poate începe procesul, constatând legalitatea rechizitoriului și a probatoriului administrat în cauză. Inculpata a fost menținută sub control judiciar și nu a contestat decizia Tribunalului, instanță care a anunțat că pronunțarea hotărârii în acest dosar a fost amânată pentru 5 februarie a.c.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica