sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Voleibaliștii au învins rivala din Zalău

Victorie mare pentru voleibaliștii craioveni duminică în meciul cu ACSVM Zalău, care a avut loc în Sala Polivalentă din Bănie, contând pentru etapa a XVII-a din Divizia A1. SCM Craiova a obținut toate punctele în fața rivalilor de la Zalău, după ce s-a impus cu scorul de 3-1. După ce în primul set oaspeții au fost la conducerea meciului, câștigând cu 25-18, craiovenii au întors soarta meciului în următoarele trei seturi pe care și le-au adjudecat cu 25-22, 25-15 și 25-16. Cu această victorie, echipa de volei masculin a SCM Craiova a ajuns la a patra victorie consecutivă de la începutul acestui an și continuă să ocupe poziția a șasea în clasament, cu 30 de puncte, distânțându-se de locul șapte la opt puncte. Pentru formația olteană, au evoluat împotriva Zalăului următorii jucători: Hohne 13 p, Sippola 4 p, Ene, Radevic 10 p, Olteanu 11 p, Blagojevic 21 p – Rosic (L). Au mai intrat: Sanchez 7 p și Milic. Etapa viitoare Craiova va întâlni în deplasare formația Unirea Dej.

Politica