sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți: Dosar penal pentru un bărbat care vindea țoale în târg

Cei care vând haine sau alte produse în târgul săptămânal Veterani din Severin au fost luați rău de tot în vizorul poliției. Persoana prinsă cu cea mai mică neregulă se poate alege nu numai cu amendă și marfa confiscată ci și cu dosar penal. Ultimul caz este al unui bărbat în vârstă de 43 de ani. La data de 27.01.2018, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au identificat un bărbat în vârstă de 43 de ani, în timp ce oferea spre comercializare, într-un târg din Drobeta Turnu Severin, un număr de peste 180 articole de îmbrăcăminte care prezentau suspiciuni de contrafacere, fără a deține documente care să ateste proveniența, calitatea, originalitatea și garanția acestora. Pe numele bărbatului în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”.

600 de sancțiuni în 3 zile

În ultimele 72 de ore, în cadrul acțiunilor desfășurate pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi liniştii publice, polițiștii au intervenit la peste 100 de evenimente, au aplicat aproape 600 de sancțiuni contravenționale și au constatat 18 infracțiuni.
În perioada 26.01-28.01.2018, 454 de poliţişti au acționat, în județul Mehedinți, pentru prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Activităţile au fost desfăşurate împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice. Polițiștii au organizat peste 20 de acțiuni și au intervenit la 116 evenimente, dintre care 32 au fost sesizate prin 112.
În urma activităților, au fost constatate 18 infracţiuni, dintre care 3 au fost constatate în flagrant delict. De asemenea, în cauzele instrumentate au fost dispuse 3 măsuri preventive. Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 583 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 300.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de aproximativ 17.000 de lei. În cadrul acțiunilor desfășurate de polițiști în domeniul siguranţei rutiere şi pentru salvarea de vieți, au fost constatate 3 infracțiuni la regimul rutier.
De asemenea, au fost reținute 13 permise de conducere și au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica