marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Fiu de procuror prins a treia oară drogat la volan

Fiul procurorului Ştefan Noajă, de la Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Ioan Bogdan Noajă, condamnat definitiv pentru trafic de droguri, a fost prins de poliţişti, la volan, după ce consumase droguri, joi după-amiază, la Potcoava, la o săptămână după o ispravă asemănătoare petrecută în Slatina.

Surse apropiate anchetei au declarat că Ioan Bogdan Noajă a fost oprit în trafic de Poliţia Potcoava, fiind suspect de consum de droguri, joi după-amiază, în jurul orei 17.00. El era singur în autoturism, fiind la volan. Poliţiştii l-au dus pe tânăr la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, pentru prelevare de probe de sânge şi urină. Ulterior, s-a luat legătura şi cu un poliţist al Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate, care a venit la unitatea medicală. În urmă cu nu mai mult de o săptămână, Noajă conducea autoturismul în zig-zag, pe strada Vintilă Vodă din Slatina, când a fost observat de un echipaj de la Jandarmerie. Jandarmii au solicitat intervenţia Poliţiei Rutiere, poliţiştii reuşind să blocheze maşina, în zona Policlinicii „Promed”. Ulterior, Ioan Bogdan Noajă a fost dus la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina pentru recoltarea de probe biologice, pe numele său fiind deschis un dosar de cercetare penală pentru consum de droguri, instrumentat de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO). Totodată, pliculeţele găsite în autoturismul tânărului au fost trimise la Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din Bucureşti. Nu mai târziu de luna septembrie a anului trecut, Ioan Bogdan Noajă a fost implicat într-un accident rutier, pe DN 65, în zona Restaurantului „President” din Scorniceşti. Potrivit informaţiilor Gazeta Nouă, tânărul era însoţit de prietenul său, Vasile Pădureţu, ambii fiind suspecţi că se aflau sub influenţa substanţelor interzise, un recipient cu „material vegetal” fiind găsit în maşină. Surse apropiate anchetei au declarat, pentru Gazeta Nouă, că cei doi tineri au mai fost implicaţi într-un incident, în aceeaşi noapte, la o benzinărie din Slatina, ulterior provocând o tamponare, la Potcoava. În dimineaţa respectivă, Noajă, aflat la volanul maşinii lui Pădureţu, a pierdut controlul volanului şi a pătruns de pe DN 65, în zona Restaurantului „President” din Scorniceşti, în pădurea de pe marginea drumului. Cei doi au fost găsiţi de oamenii legii inconştienţi, stare care le-a trezit suspiciuni acestora. Sursele Gazeta Nouă spun că tinerii erau „fumaţi”. Noajă şi Pădureţu au fost conduşi de poliţişti la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, unde le-au fost recoltate probe de sânge şi urină, care de au fost trimise la Institutul de Medicină Legală din Capitală pentru confirmarea sau infirmarea prezenţei substanţelor interzise. În maşina în care se aflau cei doi, poliţiştii au găsit „material vegetal” susceptibil a fi substanţe interzise. Condamnat în primă instanţă la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri, fiul procurorului Ştefan Noajă de la Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Ioan Bogdan Noajă, a scăpat de puşcărie, în urma deciziei Curţii de Apel Craiova. Magistraţii Curţii de Apel Craiova au decis, la finalul lunii iunie 2017, să-l achite pe Noajă pentru una dintre acuzaţii, condamnându-l la doar un an şi opt luni de închisoare. Cu toate acestea, inculpatul nu va face nicio zi de închisoare deoarece, în urma deducerii pedepsei pe perioada arestului la domiciliu, între 28 noiembrie 2016 şi 17 mai 2017, instanţa a constatat „executată în întregime pedeapsa principală aplicată în prezenta cauză”. Decizia magistraţilor craioveni este definitivă. Fiul procurorului Ştefan Noajă de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, Bogdan Noajă, şi prietenul acestuia, Vasile Pădureţu, au fost trimişi în judecată, în mai 2015, de procurorii DIICOT Olt, sub acuzaţia de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic ilicit de droguri de risc şi efectuarea fără drept şi cu intenţie de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Potrivit procurorilor, începând cu anul 2014, pe lângă droguri de risc, membrii grupului infracţional au comercializat fără drept şi produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege. În cadrul grupului a fost cooptat şi suspectul Vasile Pădureţu. Oamenii legii mai spun că drogurile erau distribuite în mai multe zone din Slatina, cu precădere în zona Colegiului Naţional „Ion Minulescu”. Deşi a scăpat de condamnare, după ce a fost săltat de procurorii DIICOT, tânărul Noajă continuă să abuzeze de substanţele interzise, incidentele semnalate în ultimele luni, neavând vreun impact asupra pedepsei pe care a primit-o. El se află în perioada de probaţiune, iar astfel de fapte ar trebuie să ducă la transformarea pedepsei cu suspendare în închisoare cu executare.

Politica