sâmbătă, octombrie 5, 2024

Ultima ora

Sport

Alimentele neridicate de craiovenii nevoiaşi, distribuite Căminului de bătrâni

Produsele alimentare pe care Primăria Craiova le oferă familiilor nevoiaşe cu ocazia Paştelui sau Crăciunului nu au fost ridicate de către toţi beneficiarii acestor pachete sociale. Astfel, întrucât bunurile expiră în cursul acestui an, reprezentanţii Primăriei Craiova au luat în calcul distribuirea lor către Căminul pentru Persoane Vârstnice din Craiova. Proiectul va fi supus la vot în cadrul şedinţei de consiliu local de la finele acestei luni, alimentele respective însemnând ulei, zahăr, făină, orez şi mălai. Cu siguranţă cei de la cantina căminului le vor găsi întrebuinţare, asta dacă şi consilierii vor fi de acord cu propunerea primăriei.

După finalizarea activităţii de distribuire a produselor alimentare cu ocazia Sărbătorii Crăciunului, la sfârşitul anului 2017, a rămas pe stoc cantitatea de 5.024 kilograme de alimente. Acest lucru înseamnă că 628 de persoane nu şi-au ridicat pachetele sociale, uleiul, făina, mălaiul, orezul şi zahărul fiind depozitate şi sigilate în condiţii corespunzătoare în sala de sport a Şcolii Gimnaziale „Alexandru Macedonski” din Craiova.

Dat fiind faptul că aceste alimente, rămase pe stoc la finele anului 2017, au termen de valabilitate ce expiră în cursul anului 2018, Direcţia Publică Comunitară de Asistenţă Socială a Municipiului Craiova a propus distribuirea acestora către Căminul pentru Persoane Vârstnice. Stocul de produse alimentare presupune 5.024 de kilograme, astfel: 1.256 litri de ulei, 1.256 Kg de zahăr, 1.256 Kg de făină, 628 Kg orez și 628 Kg mălai. Precizăm că, în anul 2017, au fost achiziționate alimente în valoare de 523.716,11 lei, în vederea distribuirii acestora către beneficiari”, se arată în Nota de Fundamentare întocmită de către Serviciul Stabilire Beneficii şi Protecţie Socială-Compartimentul Stabilire Ajutor Social, din cadrul Primăriei Craiova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica