vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Bebeluş mort la câteva ore după naştere. Anchetă la Spitalul Rovinari

Un bebeluș, născut, vineri la Spitalul Orășenesc Rovinari, fără probleme de sănătate, a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar Poliția a deschis o anchetă în acest caz.

Potrivit conducerii spitalului, la câteva ore de la naștere, bebelușul, o fetiță, a intrat în stop cardio-respirator.

„A făcut stop cardiac, nu ştiu din ce cauză, trebuie să se facă necropsia să vedem care este cauza exactă. Este vorba despre un copil şi este o mare nenorocire pentru familie, pentru noi. Bineînţeles că, din punct de vedere medical, s-a făcut tot ce se putea face. Eu am fost de gardă, m-am implicat în resuscitare, şi-a revenit la un moment dat cât să ne dea speranţe şi pe urmă s-a prăbuşit iar. Nu ştiu să fi avut probleme la naştere, nu mi s-a spus nimic până acum. O să am această discuţie cu medicii care s-au ocupat”, a declarat, pentru Mediafax, Adrian Murea, managerul spitalului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Polițiștii au deschis o anchetă penală în acest caz.

„Poliţia Rovinari a fost sesizată de reprezentanţii spitalului cu privire la faptul că o fetiţă nascută pe 12 ianuarie a decedat în cadrul acestei unităţi. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă”, a precizat, pentru sursa citată Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Politica