joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Trofeu pentru handbaliste la final de 2017

Elevele lui Bogdan Burcea au încheiat anul 2017 cu victorii la turneul amical organizat în Zalău, ce a purtat denumirea de Cupa Consiliului Județean Sălaj. La finalul competiției, handbalistele craiovene au ieșit câștigătoare după ce s-au impus în toate cele trei meciuri disputate.

SCM Craiova a învins în prima zi selecționata României de tineret cu scorul de 32 – 26 (16-9) și echipa gazdă HC Zalău, la limită, cu scorul de 32-31 (18-12). După ce aceste două succese, a urmat și meciul decisiv pentru adjudecarea trofeului contra lui HCM Râmnicu Vâlcea. Craiovencele au învins și în acest joc cu scorul de 26-24, după ce la pauză cele două echipe se aflau la egalitate, 14-14.

A fost un turneu util de pregătire pentru fetele lui Bogdan Burcea, care vor relua meciurile din campionat săptămâna viitoare. SCM Craiova va întâlni miercuri, 10 ianuarie, Rapid Metrou București, pe teren propriu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cristina Florianu, golgheterul turneului

Jucătoarea de la SCM Craiova a fost cea mai bună marcatoare a turneului. Cristina Florianu, fostă Zamfir, a reușit să obțină titlul de golgheter după ce a înscris 25 de goluri în cele trei meciuri disputate la Cupa CJ Sălaj.

S.C.M. CRAIOVA – H.C.M. RM. VÂLCEA 26-24 (14-14)

S.C.M. CRAIOVA: Dumanska, Stanciu – Florianu (11 g.), Pricopi (4 g.), Ardean-Elisei (2 g.), Klikovac (1 g.), Nikolic (6 g.), Țicu (2 g.), Tudor, Rădoi, Trifunovic.

S.C.M. CRAIOVA – H.C. ZALĂU 32-31 (18-12)

S.C.M. CRAIOVA: Dumanska, Stanciu – Florianu (9 g.), Pricopi (5 g.), Ardean-Elisei (5 g.), Klikovac (4 g.), Vizitiu (3 g.), Trifunovic (2 g.), Nikolic (2 g.), Țicu

S.C.M. CRAIOVA – ROMÂNIA TINERET 32-26 (16-9)

S.C.M. CRAIOVA: Dumanska, Stanciu – Florianu (5 g.), Pricopi (1 g.), Ardean-Elisei (2 g.), Klikovac (1 g.), Vizitiu (6 g.), Trifunovic (4 g.), Nikolic (3 g.), Țicu (2 g.), Tudor (3 g.), Rădoi (5 g.).

Rezultatele turneului:

HCM Rm. Vâlcea – Lotul Naţional de tineret 38 – 34 (16 – 14)

HC Zalău – SCM Craiova 31 – 32 (12 – 18)

SCM Craiova – Lotul Naţional de tineret 32 – 26 (16 – 9)

HC Zalău – HCM Rm. Vâlcea 20 – 26 (13 – 11)

HC Zalău – Lotul Naţional de tineret 44 – 35 (23 – 16)

SCM Craiova – HCM Rm. Vâlcea 26 – 24 (14 – 14)

Clasament final:

1. SCM Craiova 9p.

2. HCM Rm. Vâlcea 6p.

3. HC Zalău 3p.

4. Lot Naţional de tineret 0p.

Politica